Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că examenul scris pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli va avea loc, cel mai probabil, pe 27 iulie.

"În data de 27 iulie intenţionăm să organizăm acest examen scris", a spus Cîmpeanu, înaintea şedinţei conducerii PNL.

El a precizat că se vor evalua de la abilităţi cognitive până la abilităţi manageriale.

"Ne gândim, de asemenea, ca această poziţie de director educaţional plus director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare acele proiecte pe care le vom finanţa prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care în momentul de faţă se află în negocieri cu Comisia Europeană. Ministerul Educaţiei este printre puţinele ministere care au răspuns în două rânduri la solicitările de clarificare venite din partea Comisiei Europene, spre deosebire de alte domenii care sunt în prima etapă. Am identificat soluţii pentru a susţine cererile noastre care totalizează 4,4 miliarde de euro pentru susţinerea proiectului 'România Educată', este vorba de investiţii în infrastructură, dotări, digitalizare, reducerea abandonului şcolar, partea de învăţământ profesional, mai ales învăţământ dual, şi partea de educaţie timpurie - creşe", a adăugat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a amintit că pe 5 august vor expira toate mandatele conducerii şcolilor din România.

"Este nevoie să organizăm măcar această primă etapă, urmată de interviuri pentru cei care promovează prima etapă. Foarte probabil nota minimă va fi 7. Toţi aceia care vor promova această primă etapă se vor putea înscrie în septembrie şi octombrie la concursurile care se vor susţine în fiecare şcoală", a explicat ministrul Educaţiei. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Cîmpeanu: Am solicitat MS aplicarea testării non-invazive în şcoli; e un instrument important pentru protecţia sanitară

 

Cîmpeanu: Intenţionăm să promovăm înfiinţarea de centre de consiliere în fiecare şcoală

 

Cîmpeanu: Nu am reuşit să identific interesul elevului în iniţiativa cu decalarea vacanţelor în funcţie de regiuni

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.