COD PORTOCALIU: 23-06-2021 ora 10 Intre val de căldură și disconfort termic accentuat Interval de valabilitate se va semnala val de căldură și disconfort termic accentuat Interval de valabilitate COD ROSU: 23-06-2021 ora 10 Intre temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat Interval de valabilitate se va semnala temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat Interval de valabilitate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a apreciat sâmbătă că rezultatele obţinute de către elevii de clasa a VIII-a, care au susţinut simularea probelor Evaluării Naţionale, au fost "absolut remarcabile", fiind surprinzătoare chiar şi pentru Ministerul Educaţiei.

"Ţin să felicit elevii de clasa a opta, care ne-au adus în această perioadă plină de dezechilibre şi de frustrări o veste foarte bună, surprinzătoare pentru cei mai mulţi, surprinzătoare, la modul plăcut, chiar şi pentru Ministerul Educaţiei. Aceste rezultate - peste 20 de procente în plus faţă de 2016, aproape 15 procente în plus la rata de promovare faţă de 2017 şi 18 procente în plus faţă de 2018, 12 procente în plus faţă de 2019 - sunt rezultate absolut remarcabile, care ne dau speranţa că tânăra generaţie reuşeşte să traverseze această perioadă de criză şi ne vom concentra asupra relevanţei subiectelor pentru examenele naţionale de bacalaureat şi de evaluare naţională, pentru o organizare cât mai bună a acestor examene", a spus ministrul, la Digi 24.

Potrivit acestuia, în marea majoritate a judeţelor rata de promovare a fost de peste 50%, excepţie făcând Vaslui şi Timiş.

"Crizele, în general, evidenţiază tot ce este mai rău, dar în acelaşi timp şi tot ce este mai bun. În cazul de faţă în cazul simulării pentru Evaluarea Naţională, din fericire, se constată că au fost scoase în evidenţă calităţile elevilor care după o lungă perioadă de predare on-line au reuşit să se mobilizeze. (...) De altfel, în mai toate judeţele ţării rata de promovare a fost peste 50%. Avem doar două situaţii: Vaslui cu 47,5% şi Timiş cu 48%, din motive bine cunoscute. Au fost foarte multe şcoli care nu au putut organiza simularea, fiind instituită carantina. E foarte important ca, de îndată ce va fi ridicată starea de carantină, aceste şcoli să poată organiza - şi au posibilitatea, prin ordinul de ministru pe care l-am promovat - să organizeze simularea şi pentru acei elevi", a precizat Cîmpeanu.

Ministrul a negat ipoteza conform căreia gradul de dificultate a subiectelor ar fi fost mai redus în acest an.

"Nu numai că nu a fost mai redus, dar dacă veţi revedea presa din momentul examenelor, veţi vedea că cel puţin la matematică au fost acuze că subiectele au fost date cu răutate. Au fost pronosticuri că marea majoritate nu vor reuşi să ia mai mult de nota 4. Toate aceste elemente au fost demontate. Nu au fost nicidecum mai uşoare. (...) Mai mult, în acest an structura subiectelor a fost foarte apropiată de structura testelor Pisa, deci este cu atât mai îmbucurător faptul că elevii au reuşit să ia aceste note", a spus ministrul.

Potrivit lui Cîmpeanu, 50.000 de cadre didactice au beneficiat de cursuri de formare în domeniul educaţiei digitale. El a adăugat însă că rezultatele în domeniul educaţiei pot fi obţinute doar pe termen mediu şi lung. În opinia acestuia, şcoala on-line nu a fost eficientă, ci a fost "un compromis obligat, impus" în contextul pandemiei, dar care a permis îmbunătăţirea competenţelor digitale ale cadrelor didactice şi ale elevilor, precum şi încheierea anului şcolar.

"Şcoala on-line nu a fost eficientă, pentru că profesorii nu au fost pregătiţi pentru predarea on-line. Predarea on-line presupune cu totul alte activităţi faţă de predarea clasică: de la conceperea conţinutului până la evaluare şi examinare. Evaluarea şi examinarea trebuie făcute pe platforme dedicate, securizate, care să îţi ofere garanţia că cel care răspunde este într-adevăr elevul care trebuie să răspundă. Acest lucru lipseşte cu desăvârşire în şcolile din România, acest lucru necesită acordul celui examinat on-line, pentru a prelua controlul asupra propriului echipament IT. Acest lucru nu a făcut parte din contractele de şcolarizare şi va face parte din contractele de şcolarizare care vor fi semnate pentru anul şcolar următor: 2021-2022. Este foarte important. Predarea on-line nu a fost eficientă pentru că au fost diferenţe foarte mari de la o zonă la alta, atât din perspectiva conectivităţii, cât şi din perspectiva echipamentelor", a declarat ministrul.

În opinia lui Cîmpeanu, după încheierea pandemiei, predarea on-line va trebui continuată acolo unde există conectivitate, echipamente şi profesori pregătiţi. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi:

 

Ministerul Educaţiei: 25 de elevi au obţinut media 10 la simularea Evaluării Naţionale

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.