COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Naţional al Elevilor este de părere că anul şcolar 2021-2022 ar trebuie să înceapă pe 6 septembrie şi să se încheie pe 4 iunie 2022.

"Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia, încă din luna februarie a acestui an, cu privire la faptul că structura anului şcolar 2021-2022 este dezechilibrată şi nejustificată, fiind aprobată fără un proces de consultare reală a partenerilor de dialog social. (...) Consiliul Naţional al Elevilor îşi menţine poziţia cu privire la structura anului şcolar 2021-2022: cursurile să înceapă pe data de 6 septembrie 2021 şi să se încheie pe data de 4 iunie 2022", afirmă CNE într-un comunicat remis presei.

Potrivit reprezentanţilor CNE, această structură ar fi "mai echilibrată", atât în ceea ce priveşte numărul de săptămâni, cât şi în ceea ce priveşte numărul mai redus de zile pe care elevii sunt nevoiţi să le petreacă la şcoală în timpul verii, atunci când temperaturile din sălile de clasă "creează un disconfort termic puternic", în contextul în care "majoritatea" unităţilor de învăţământ preuniversitar "nu dispun" de infrastructură de climatizare.

În ceea ce priveşte prelungirea duratei cursurilor începând cu anul şcolar 2022-2023, CNE consideră că Ministerul Educaţiei "are datoria de a trata cu prioritate, înaintea oricărui alt aspect", planurile-cadru pentru liceu, care vor "redefini arhitectura curriculară" a întregului sistem.

"Cercetările din domeniul ştiinţelor educaţiei arată că nu există o legătură consistentă şi bine definită între creşterea numărului de zile pe care elevii le petrec la şcoală şi rezultatele pe care aceştia le obţin la testările internaţionale de tip PISA. (...) Este imperios ca, atunci când Ministerul Educaţiei elaborează politici educaţionale, să aibă în vedere cu precădere calitatea actului educaţional (formarea resursei umane, modificarea arhitecturii curriculare etc.), măsurile privind numărul de zile de şcoală fiind subsecvente celor de mai sus", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.