Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, din fondurile europene alocate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ar putea fi achiziţionate platforme dedicate învăţământului online, care să includă şi evaluarea online a elevilor.

Sorin Cîmpeanu a declarat, în cadrul unei emisiuni la Digi 24, că universităţi din întreaga lume utilizează de mai mulţi ani platforme specializate pentru evaluarea online, care pot să asigure securitatea examinării, dar că nu ştie ca în România să existe astfel de platforme.

"În momentul de faţă negociem repartiţia fondurilor din PNRR. O sumă importantă pe care o avem în vedere din aceste fonduri care constituie o oportunitate extraordinară, este dedicată digitalizării educaţiei. În această componentă masivă de digitalizare a educaţiei există şi această solicitare de sprijin pentru achiziţia de platforme dedicate învăţământului online, pentru că după ce vom fi încheiat această perioadă de criză, cu siguranţă lucrurile vor merge mult mai mult decât acum către predarea online", a precizat ministrul Educaţiei.

Cîmpeanu a adăugat faptul că în acest moment nu se poate pune problema ca elevii să aleagă dacă să facă şcoală online sau cu prezenţă fizică, pentru că profesorii nu sunt pregătiţi şi nici infrastructura digitală nu este pusă la punct. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

Cîmpeanu: Prezenţă fizică sub jumătate a elevilor din clasele terminale, în semestrul II

 

Ministrul Cîmpeanu: 50% din cadrele didactice s-au vaccinat

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.