Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşcolarii, elevii din învăţământul primar şi până la jumătate dintre elevii claselor a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi ai celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal vor merge la cursuri, a decis Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU), în şedinţa de duminică, în contextul în care incidenţa COVID-19 a depăşit 3 la mia de locuitori în Capitală.

Măsurile au fost dispuse de CMBSU începând din 8 martie, ora 00,00, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Hotărârea prevede că în unităţile de învăţământ participarea la ore se desfăşoară cu prezenţă fizică pentru: toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar; elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi cei din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale.

Este permisă organizarea cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ a următoarelor activităţi: simulările examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali; evaluările naţionale; orele remediale pentru toate clasele.

Hotărârea CMBSU prevede participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul Municipiului Bucureşti se va putea institui orice altă măsură de siguranţă cu avizul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi cu respectarea normelor legale în vigoare. AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.