Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Bucureşti nu va fi relocat în acest an şcolar, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vineri, la această unitate şcolară, unde protestau profesori, elevi şi părinţi.

Această situaţie vine după ce Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un dosar cu privire la evacuarea colegiului şi relocarea activităţii educaţionale în vederea demarării în regim de urgenţă a lucrărilor ce se impun la clădirea unităţii de învăţământ, primul termen de judecată fiind 15 martie.

"Acest colegiu - la nivel de infrastructură, la nivel de cadre didactice, la nivel de elevi - trebuie să intre pe calea normală pentru un colegiu înfiinţat acum mai bine de un secol. (...) Nu va fi nicio relocare în timpul acestui an şcolar. Elevii vor avea şansa să se pregătească în continuare pentru bacalaureat. Cunosc datele. Am afirmat public lângă domnul primar: nu va fi nicio relocare în timpul acestui an şcolar", a precizat Cîmpeanu.

Ministrul a adăugat că variantele de relocare sunt multiple şi vor fi anunţate de către Primăria Sectorului 4.

"Cu certitudine, Liceul 'Gheorghe Şincai' nu se va reloca până la sfârşitul acestui an şcolar. Aceasta este o certitudine. (...) Este foarte important pentru noi toţi şi este regretabil că am ajuns la arbitrajul justiţiei, pentru că este singura care poate tranşa această problemă. (...) Această clădire este o clădire care se află în risc seismic doi şi nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Este vital pentru noi toţi ca fiecare copil, fiecare profesor care intră în această unitate şcolară să o facă în condiţii de siguranţă", a spus, la rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


El a arătat că Primăria Municipiului Bucureşti a dat în administrarea Sectorului 4 această unitate de învăţământ.

"Conform Codului administrativ - şi vă voi pune la dispoziţie articolul de lege în acest sens - are obligativitatea Consiliul Local al Sectorului 4 să asigure condiţiile de siguranţă. (...) Realitatea este că această clădire este cu risc seismic, nu are autorizaţie de securitate la incendiu. În ultimii ani s-au întâmplat tragedii în România. Trebuie să facem lucruri pentru siguranţă. De aceea, măsurile pe care le luăm sunt nişte măsuri ferme în această direcţie", a mai arătat edilul.

Inspectoratul Şcolar a mai precizat marţi că există şi un dosar cu privire la ordonanţa preşedinţială care are ca obiect evacuarea Colegiului Naţional 'Gheorghe Şincai', cu primul termen în 16 februarie.

Tot marţi, ministrul Sorin Cîmpeanu a dat asigurări că ordonanţa preşedinţială de evacuare nu va fi pusă în practică pe parcursul acestui an şcolar. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.