COD GALBEN: 25-09-2021 Intre 04:00 si 07:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Mureş, Județul Harghita;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 245 de invenţii din 14 ţări ale lumii urmează să intre în procesul de jurizare al Salonului internaţional de inventică InventCor 2020, ce va avea loc la Deva în perioada 17-19 decembrie, în sistem online.

Manifestarea este organizată de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Hunedoara, şi de Asociaţia CorneliuGroup Cercetare-Inovare, desfăşurarea online fiind determinată de măsurile de protecţie impuse în perioada pandemiei.

Salonul are ca obiectiv cultivarea şi educarea spiritului creativ-inovativ mai ales în rândul tinerilor, a precizat inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, menţionând că aceştia au nevoie de puterea exemplului.

"Ne dorim să cultivăm acest spirit creativ-inovativ în rândurile tinerilor. De aceea, am apreciat că este o necesitate ca tinerii să poată veni în contact cu acest mediu creativ, pe toate palierele, pentru că, mai târziu, ei vor fi cei care vor avea propriile invenţii brevetate", a arătat Birtok Băneasă.

În cadrul dezbaterilor din prima zi a salonului, cei prezenţi, au arătat importanţa inovării pentru companii, menţionând, în acest context, că aceasta va face diferenţa între organizaţii, ca un element de reprezentativitate al unei firme.

"Aceste saloane de inventică sunt cadru propice ce contribuie la formarea unei culturi a inovării. Inovarea este un fundament important al oricărei organizaţii (...), inovarea duce la progres. Inovarea este motorul creşterii economice, este una din valorile importante organizaţionale. De aceea, vreau să menţionez aici un lucru foarte important, că activele intangibile la nivel organizaţional vor reprezenta un capitol foarte important în ceea ce înseamnă bilanţurile economice pe care le vor prezenta fiecare firmă în parte, indiferent de dimensiune, ca un element important de reprezentativitate al acestora", a spus, în cuvântul său, preşedintele Institutului Confucius Sibiu, profesorul emerit Constantin Oprean.

În cadrul InventCor 2020 se regăsesc universităţi, institute de cercetare, companii multinaţionale, dar şi inventatori privaţi. Invenţiile vor putea fi văzute pe internet, pe o pagină de Facebook special dedicată evenimentului: "InventCor2020".

Salonul de inventică se bucură de parteneriatul educaţional al Universităţii Politehnica din Timişoara, prin Facultatea de Inginerie Hunedoara. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto:  Asociatia CorneliuGroup cercetare-inovare/Facebook.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.