Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

10.000 de cadre didactice din preuniversitar îşi vor evalua gratuit, la standard internaţional, competenţele de predare digitală şi o reţea de profesori va fi pregătită şi certificată gratuit ECDL pentru şcoala online, informează un comunicat remis presei miercuri.

ECDL România a anunţat că va continua campania "Teach Smart" şi introduce modulul ECDL Pedagogie Digitală.

"Ultimele perioade şcolare ne-au dovedit nevoia acută de competenţe digitale în rândul cadrelor didactice confruntate cu susţinerea cursurilor în mediul online. Formarea cadrelor didactice, indiferent de disciplina pe care o predau, trebuie să urmărească atât competenţe de literaţie digitală, cât şi competenţe de pedagogie digitală, pornind de la nivelul lor actual de aptitudini. În acest context, ECDL Romania continuă campania Teach Smart şi introduce modulul ECDL Pedagogie digitală, recunoscut internaţional. Astfel, ECDL oferă profesorilor oportunitatea de a-şi afla gratuit nivelul de predare, învăţare şi evaluare prin tehnologia digitală şi asigură pretestarea a 10.000 de profesori pe competenţe de pedagogie digitală", informează ECDL.

În plus, prin această campanie se va crea o reţea de profesori, care să poată să susţină şi să dezvolte mai departe acest tip de competenţe, prin formarea, testarea şi certificarea gratuite, la standard internaţional, a mai multor cadre didactice.

"Modulul ECDL Pedagogie digitală stabileşte conceptele esenţiale şi competenţele referitoare la utilizarea eficientă din punct de vedere pedagogic a tehnologiei online, în vederea susţinerii şi îmbunătăţirii procesului de predare, învăţare şi evaluare la clasă", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.