Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că de luni începe distribuţia pentru alte peste 100.000 de tablete pentru elevi.

"În toată această perioadă, pe lângă achiziţiile pe care Ministerul Educaţiei le-a realizat prin ONAC, (...) şi autorităţile publice locale s-au implicat şi avem proiecte depuse la Ministerul Fondurilor Europene pentru a deconta banii pe care i-au cheltuit primarii în momentul în care au achiziţionat dispozitive electronice pentru elevi. Deci s-a îmbunătăţit considerabil situaţia de la momentul la care am început anul şcolar. Până la finalul acestei săptămâni vor fi livrate toate cele 82.000 de tablete care au fost achiziţionate de către Ministerul Educaţiei (...) De asemenea, de luni începe distribuţia pentru lotul al doilea, vorbim despre 108.800 de tablete", a spus Monica Anisie, miercuri, la o conferinţă de presă desfăşurată la Primăria Sectorului 2.

Ea a menţionat că le-a solicitat inspectorilor şcolari generali să mai facă un inventar al necesarului de tablete.

"Şi astăzi am avut videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali, în care le-am solicitat să mai facă încă un inventar, pentru că, pe zi ce trece, avem alte şi alte date la Ministerul Educaţiei. După cum bine ştiţi, (...) le-am solicitat să facă un plan de intervenţie la nivel local pe fiecare unitate de învăţământ. La asta se lucrează acum", a afirmat Monica Anisie.

Ea a menţionat că au fost efectuate activităţi de inspecţie şcolară privind desfăşurarea cursurilor online.

Monica Anisie a amintit că au fost şi inspectorate şcolare care au luat măsuri în raport cu modalitatea în care se desfăşoară activitatea didactică în sistem online, iar unele au fost "destul de drastice".

"La Inspectoratul Şcolar al judeţului Vrancea au fost puse în discuţie anumite cadre didactice. S-a realizat o comisie de disciplină şi au fost sancţionate cadre didactice (...), nu şi-au efectuat orele respective. În judeţul Dâmboviţa deja a fost desfăcut contractul muncă al unei doamne care nu a acceptat să participe la activităţile didactice desfăşurate în online. S-au luat măsuri, se iau măsuri în continuare", a spus ministrul.

Monica Anisie a menţionat că Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare, a urmărit sprijinirea profesorilor în ceea ce priveşte învăţământul online.

"Am realizat lecţii speciale pentru aceştia, am transmis repere metodologice încă de la începutul anului şcolar, care conţin şi nişte adaptări ale programei şcolare la predarea online (...) Zilnic realizăm sesiuni video cu profesorii", a declarat Monica Anisie.

La rândul său, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a spus că la nivelul acestei zone administrativ teritoriale au fost alocaţi bani pentru 12.500 de tablete, în funcţie de cerinţele pe care le-au exprimat unităţile de învăţământ.

Monica Anisie a precizat că Ministerul Educaţiei a alocat pentru Sectorul 2 peste 3.000 de tablete care fac obiectul programului naţional "Şcoala de acasă". AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.