COD GALBEN: 20-01-2021 Intre 05:05 si 09:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale de 90-100 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat luni că o decizie în ceea ce priveşte susţinerea tezelor din acest an şcolar va fi luată în urma unor evaluări făcute de specialişti din cadrul ministerului şi după consultarea cu ceilalţi actori din sistemul de învăţământ.

"Acest aspect se află în evaluări. La momentul acesta, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei realizează o astfel de evaluare. Trebuie să vă spun că, atunci când am realizat regulamentul pentru organizarea unităţilor de învăţământ, au fost consultaţi partenerii sociali, sindicate, vorbim aici şi despre asociaţii de părinţi, Consiliul Elevilor. Şi am luat atunci, la momentul începerii anului şcolar, o decizie. Dacă, însă, în contextul epidemiologic, va trebui să luăm alte măsuri, le vom lua, le vom analiza şi vom transmite ceea ce s-a decis în cadrul Ministerului Educaţiei spre consultare, ca şi data trecută, cu partenerii noştri", a arătat ministrul Educaţiei.

Anisie a adăugat că o comisie de specialişti va realiza o "adaptare a programei" pentru predarea online.

"Am decis deja în cadrul Ministerului Educaţiei să existe o comisie formată din specialişti care să realizeze o adaptare a programei de a preda online. Se analizează de către comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei toate aspectele legate de acest lucru şi vă anunţăm că luni vom avea o conferinţă de presă în care vom preciza toate măsurile referitoare la acest aspect", a afirmat Anisie.

Monica Anisie a participat la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educaţiei, organizat la Biblioteca Centrală Universitară. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.