Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Naţional Elevilor consideră că este "extrem de important" ca şcolile să înceapă pregătirile pentru tranziţia la educaţie exclusiv online, "scenariu care pare din ce în ce mai probabil" în contextul creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.

"Acesta e momentul pe care toţi îl anticipam cu teamă: creşterea rapidă, incontrolabilă, a numărului de cazuri şi apariţia acestora inclusiv în unităţile de învăţământ. Facem apel la autorităţi, cu precădere la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la primari şi la directorii unităţilor de învăţământ, să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta faptul că tranziţia la educaţia exclusiv online poate fi făcută oricând, dacă va fi nevoie. Sănătatea elevilor şi a profesorilor trebuie să aibă prioritate!", a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, potrivit unui comunicat remis miercuri presei.

Potrivit CNE, pentru mulţi elevi, lipsa materialelor de protecţie sanitară oferite de către autorităţi "şi-a spus cuvântul", aceştia aflându-se în imposibilitatea de a participa la cursurile fizice, întrucât "nu îşi pot permite" procurarea măştilor şi a dezinfectanţilor în fiecare zi.

"În aceeaşi notă, pentru elevii care urmează cursurile de la distanţă, fie din cauza faptului că se află într-o grupă de risc, fie pentru că şcoala lor este încadrată în scenariul galben sau roşu, absenţa dispozitivelor conectate la internet reprezintă un impediment major în garantarea accesului la educaţie. (...) Din aceste motive, considerăm că este extrem de important ca şcolile să înceapă pregătirile pentru tranziţia la educaţie exclusiv online, scenariu care pare din ce în ce mai probabil, de pe o zi pe alta", mai susţine CNE. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.