Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a lansat, miercuri, proiectul intitulat "Modernizarea infrastructurii de calcul şi stocare a Centrului de Cercetare în Informatică al UVT pentru oferirea de servicii de tip Cloud şi servicii de calcul de înaltă performanţă" (MOISE), care va pune instituţia pe harta europeană a calculului de înaltă performanţă.

Potrivit rectorului UVT, Marilen Pirtea, Comisia Europeană a anunţat recent că vrea să aloce resurse financiare suplimentare pentru ca Uniunea Europeană să îşi poată menţine rolul de lider în domeniul calculului de înaltă performanţă.

În urmă cu aproape 10 ani, la UVT a fost instalat cel mai puternic echipament de calcul din România de la acel timp, super-computerul IBM BlueGene/P, cu o putere de calcul care depăşea puterea oferită de o mie de calculatoare obişnuite, cu care a fost echipat Laboratorul de Calcul de Înaltă Performanţă din cadrul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM), finanţat prin fonduri structurale.

"Acum, suntem în faţa unei etape de up-grade în infrastructura de calcul şi stocare a Centrului de Cercetare în Informatică al UVT, pentru oferirea de servicii de tip Cloud şi servicii de calcul de înaltă performanţă, prin care comunitatea noastră academică se integrează în tendinţa europeană care urmăreşte obţinerea rolului de lider în domeniul calculului de înaltă performanţă (HPC)", a declarat Marilen Pirtea, într-un comunicat remis AGERPRES.

Proiectul MOISE este cofinanţat din Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, are o durată de implementare de 24 luni, urmând a se finaliza la 30 iunie 2022. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 5,7 milioane de lei, din care aproape 4,85 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Activităţile proiectului includ achiziţia, instalarea şi punerea în funcţiune a echipamentelor, adaptarea serviciilor de tip Cloud, BigData şi a serviciilor de date cu performanţă înaltă, dezvoltarea unei aplicaţii software de configurare (semi)automată a unei soluţii de virtualizare şi diseminarea ştiinţifică.

Prin implementarea proiectului se vor obţine, între altele, creşterea numărului de aplicaţii pentru accesarea de granturi / proiecte cu finanţare europeană şi naţională, dar şi creşterea numărului de parteneri / beneficiari care vor accesa infrastructura de calcul şi serviciile aferente, creşterea implicării tinerilor (studenţi, doctoranzi, cadre didactice tinere) în activitatea de cercetare, precum şi consolidarea participării CeRiCS şi a UVT în reţele de cercetare şi de infrastructuri de cercetare la nivel european, creşterea vizibilităţii CeRiCS, a Departamentului de Informatică, a Facultăţii de Matematică şi Informatică şi a UVT la nivel internaţional.

Manager de proiect este prof. dr. Viorel Negru. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.