Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sibiu, Alexandru Dumbravă, susţine că nu a primit nicio plângere de la Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) şi că este deschis la dialog cu oricine are o problemă sau o propunere legată de desfăşurarea anului şcolar.

"Nu am primit niciun mesaj, nici pe Facebook, unde îmi scriu o sută de oameni dacă au probleme, le răspund, ne vedem dacă e cazul, ne auzim la telefon. Nu am avut niciun semn de la ei (Consiliul Judeţean al Elevilor - n.r.) că nu le-ar conveni ceva sau ar fi vreo problemă", a precizat marţi, pentru AGERPRES, Alexandru Dumbravă.

El spune că îi sunt semnalate probleme de la sibieni, chiar şi pe pagina lui personală de Facebook, dar nu de elevii din CJE, pe care şi-a dorit să-i invite chiar într-un stagiu la ISJ ca să vadă cum funcţionează.

"Eu chiar m-am gândit din iarnă, să-i aduc la un internship să vadă cu ce se mănâncă Inspectoratul, să colaborăm, am făcut întâlnirea cu ONG-urile la care au fost şi ei invitaţi. În inspectorat, de când sunt aici, nu a existat om care să vină şi să nu îl primesc şi să vorbesc, indiferent dacă avea sau nu avea audienţă", a mai spus şeful ISJ.

Într-o postare făcută pe pagina de Facebook, reprezentanţii Consiliul Judeţean al Elevilor din Sibiu vorbesc despre "lipsa de interes a autorităţilor competente". Contactat de corespondentul AGERPRES, preşedintele CJE Sibiu, Şerban Suciu nu a oferit deocamdată niciun punct de vedere legat de acuzele aduse autorităţilor. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.