Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va organiza, împreună cu Televiziunea Română, programul de formare pentru cadrele didactice "TeleŞcoala profesorilor", care va include 15 cursuri privind utilizarea platformelor educaţionale pentru susţinerea de lecţii online.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC transmis marţi, tematica abordată vizează funcţionalităţile puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către Google şi Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education şi Microsoft Office 365.

Cursurile vor fi difuzate începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 9,00 - 9,30, cu reluare în aceeaşi zi, în intervalul orar 15,00 - 15,30, pe postul TVR2.

Cursurile vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât şi pe cel al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

"Pentru că educaţia trebuie să continue în orice condiţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susţină învăţarea online atât de necesară în condiţiile actuale", a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, citată în comunicat.

Programul se înscrie în Strategia de dezvoltare a competenţelor cadrelor didactice pentru învăţarea online. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.