Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat miercuri că termenul în care cele 250.000 de tablete şi laptopuri vor ajunge la elevii care nu au acces la tehnologia necesară desfăşurării orelor online este 10 septembrie.

"Ministerul Educaţiei a elaborat caietul de sarcini şi acolo avem ca termen pentru a ajunge în unităţile de învăţământ 10 septembrie. Dar, după cum bine se ştie, nu Ministerul Educaţiei realizează această achiziţie. Noi ca Minister al Educaţiei, am pus termenul limită 10 septembrie", a spus Anisie, într-o dezbatere online organizată de Fundaţia World Vision.

Ea a afirmat că sistemul de învăţământ din România nu a fost pregătit pentru educaţia online.

Întrebată dacă ia în calcul în acest moment descentralizarea formulei în care vor învăţa copiii, în funcţie de specificul epidemiologic al judeţului, oraşului, comunităţii locale, ministrul Educaţiei a răspuns: "Se ia în calcul şi astfel de variantă, să descentralizăm decizia, chiar mergând până la nivelul unităţilor de învăţământ".

Monica Anisie a afirmat că toate deciziile pe care le va lua MEC în ceea ce priveşte desfăşurarea noului an şcolar vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii.

"Vreau să punctez faptul că toate deciziile pe care le vom lua la nivelul Ministerului Educaţiei sau la nivelul Grupului interministerial vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii şi de situaţia epidemiologică. De aceea aşteptăm din partea Ministerului Sănătăţii normele sanitare pe care trebuie să le respecte colegii în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în instituţiile din învăţământul universitar şi în momentul în care acestea vor fi transmise către Grupul de lucru de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii putem să luăm şi anumite decizii, dar până la momentul acela nu putem să spunem că avem o decizie luată. Avem conturate trei scenarii", a spus Monica Anisie.

Ministrul a menţionat că în cadrul grupurilor de lucru au fost şi propuneri în sensul în care învăţământul preşcolar şi învăţământul primar să se desfăşoare normal în sala de clasă.

"Inclusiv partenerii noştri de dialog social sau reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale care au participat în grupurile de lucru cu toţii am ajuns la concluzia că putem începe în mod normal, aşa cum este structura anului şcolar pe 14 septembrie, dacă situaţia epidemiologică nu o să fie atât de gravă. În acelaşi timp, un alt scenariu care s-a conturat în cadrul grupurilor de lucru a fost acela hibrid, în care unii vor fi fizic în clasă, iar alţi elevi vor urmări în acelaşi timp cursurile de acasă în sistem online, urmând ca după aceea să alterneze grupurile de elevi. (...) Şi un alt treilea scenariu este acela în care vom învăţa numai online, dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte gravă (...)", a mai arătat Anisie. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.