COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă
Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" s-a situat pe primul loc în ţară în urma examenului de Evaluare Naţională, cu media 9,71 a celor 33 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, surclasând astfel alte colegii naţionale de prestigiu, a declarat într-un comunicat transmis joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov, Valentin Bucur.
Potrivit sursei citate, o altă unitate de învăţământ de elită din Braşov, Colegiul Naţional "Dr. Ioan Meşotă", se află, în acelaşi clasament, cu media 9,56 pe locul 7.
Conform lui Bucur, judeţul Braşov este pe locul patru în ţară, după Cluj, Iaşi şi Argeş, la numărul de medii de 10 obţinute de candidaţii la acest examen şi între primele 10 judeţe în ce priveşte procentul de promovabilitate.
În acest an, la examenul de evaluare naţională, 30 de absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut medii de 10, număr de trei ori mai mare decât cel de anul trecut, în timp ce procentul de 77,6% de medii peste 5 este aproximativ egal cu cel din 2019. AGERPRES/ (AS-autor: Diana Dumitru, editor: Anamaria Constantin, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |