COD PORTOCALIU: 25-09-2020 ora 11 Intre 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate se va semnala 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O stea variabilă din constelaţia Cefeu a fost descoperită la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, se arată într-un comunicat transmis, luni, de instituţia de cultură.

Potrivit sursei citate, aceasta este cea de-a cincisprezecea stea variabilă descoperită de astronomii gălăţeni, drept pentru care a primit denumirea de Galaţi V15.

În noaptea de 27 spre 28 aprilie, în timpul activităţilor de surpraveghere fotometrică realizate în nebuloasa IC 1396, specialiştii în astronomie au observat variabilitatea în luminozitate a unei stele slab strălucitoare. Pentru confirmarea variabilităţii şi stabilirea tipului acestei stele variabile, s-au folosit datele publice de fotometrie de la survey-ul Zwicky Transient Facility.

În urma analizei curbei de lumină, s-a constatat că este o stea variabilă necunoscută de tipul EW (W Ursae Majoris) şi s-a determinat minimul şi maximul strălucirii, dar şi perioada de variabiliate care este de aproximativ 8,77 ore. Toate aceste date au fost raportate către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile, fiind incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile.

 


Sursa foto: Observatorul Astronomic Galaţi


Echipa care a realizat descoperirea a fost formată din Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului astronomic Galaţi, Gabriel Neagu şi Dominic Zlat, membri ai Astroclubului "Călin Popovici" din Galaţi, Gabriel Murawski de la Staţia de observare a tranzitului exoplanetelor din Suwałkach - Polonia şi Sam Deen de la Northern Arizona University, ultimii doi făcând parte şi din echipa World Wide Variable Star Hunters.

Steaua variabilă, descoperită în dreptul nebuloasei IC 1396 din constelaţia Cefeu, a primit denumirea de Galaţi V15.

"În perioada iulie 2012 - aprilie 2020 a fost realizat un survey fotometric la Observatorul astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturiii. Aceste obsevaţii astronomice au fost realizate cu ajutorul a două telescoape Ritchey-Chrétien f/8 cu diametrul oglinzii principale de 400 mm şi Newton f/4 având oglinda de 200 mm. În urma acestor observaţii şi analizei datelor obţinute, au fost descoperite 15 stele variabile. Pentru căutarea şi descoperirea acestor stele variabile s-au realizat 59 de nopţi de observaţii, iar suprafaţa cerului care a fost fotografiată cu ajutorul celor două telescoape a fost de 148 grade pătrate. Pentru a întelege acest lucru, trebuie să ne imaginăm că diametrul unghiular al Lunii în faza de Lună plină este 0,5 grade. În urma unui calcul elementar, rezultă că suprafaţa de cer fotografiată în timpul survey-ului fotometric, la Observatorul Astronomic din Galaţi, este echivalentă cu acoperirea cerului de 592 de Luni pline", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS- autor: Dan Paic, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.