

Elevii de la Şcoala "Titu Maiorescu" din Iaşi vor urma online cursurile de pregătire pentru evaluarea naţională, după ce în cadrul unităţii de învăţământ a fost confirmat un caz de infectare cu COVID-19.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Luciana Antoci, a declarat pentru AGERPRES că soţia administratorului Şcolii "Titu Maiorescu" a fost confirmată pozitiv la COVID-19, motiv pentru care soţul acesteia şi contacţii lor au fost testaţi.
"În urma testării s-a constatat că mecanicul şcolii este pozitiv. Deşi nu a avut contact cu personalul didactic, s-a decis testarea întregului personal şi efectuarea online a cursurilor de pregătire pentru evaluarea naţională", a precizat Luciana Antoci.
Potrivit sursei citate, până la această oră, Şcoala "Titu Maiorescu" din Iaşi este singura unitate şcolară din judeţ care îşi desfăşoară programul de pregătire online.
Preşedintele filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), Laviniu Lăcustă, a declarat că este nemulţumit de faptul că elevii din anii terminali şi profesorii acestora pot fi expuşi la infectarea cu COVID-19 prin participarea la aceste cursuri de pregătire şi la examenele naţionale.
"Am recomandat şi solicitat ca atât profesorii, cât şi elevii să nu participe fizic la cursurile de pregătire până la clarificarea întregului context epidemiologic. Ne întrebăm însă, dacă sindicatul nostru nu ar fi avut contractul pentru testele COVID-19, care ar fi putut fi consecinţa prezenţei la şcoală a cel puţin unei persoane infectate. USLIP Iaşi îşi reafirmă punctul de vedere că, indiferent de măsurile pe care le-am lua, nu poate fi ignorat pericolul care poate veni din exteriorul unităţilor şcolare. Solicităm Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Guvernului României să nu arunce elevii, profesorii şi familiile lor într-o aventură care poate avea asupra acestora consecinţe foarte grave", a spus Laviniu Lăcustă. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Oana Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |