Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Calendarul examenului de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, prima probă, cea la Limba şi literatura română, urmând să aibă loc pe 22 iunie, informează un comunicat remis luni presei de MEC.

Înscrierile sunt programate în perioada 3 - 10 iunie, iar între 11 şi 17 iunie - echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 23 iunie proba la Limba şi literatura maternă - proba E b) - proba scrisă.

În data de 24 iunie va avea loc Proba obligatorie a profilului - proba E c) - proba scrisă, iar pe 25 iunie proba la alegere a profilului şi a specializării - proba E d) - proba scrisă.

Rezultatele vor fi afişate pe 30 iunie, până la ora 12,00.

Contestaţiile vor putea fi depuse pe 30 iunie, în intervalul orar 16,00 - 20,00, şi pe 1 iulie între 8,00 - 12,00.

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe 5 iulie.

Potrivit comunicatului de presă, ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

În contextul epidemiologic actual, conform ordinului, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât în fiecare candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta - faţă/spate; sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire; sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video.

"Până la data de 8 iunie 2020, Comisia judeţeană de bacalaureat/a municipiului Bucureşti va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus şi centrele zonale de evaluare, precum şi unităţile de învăţământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidaţi şi maximum 1.000 de candidaţi", afirmă aceeaşi sursă.

MEC precizează că elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei SARS-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.

"Pentru examenul naţional de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile judeţene de bacalaureat/a municipiului Bucureşti, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii igienico-sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat", se mai arată în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

Calendarul desfăşurării admiterii la liceu a fost aprobat; repartizarea computerizată pe 10 iulie 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.