Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a finalizat componenţa comitetelor de selecţie în vederea constituirii comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2020 - 2024.

"Începând de astăzi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va transmite membrilor comitetelor de selecţie procedura de selecţie şi instrucţiunile tehnice necesare evaluării candidaturilor depuse în platforma brainmap.ro, precum şi mesajul ministrului Monica Cristina Anisie, adresat personalităţilor care au acceptat să sprijine Ministerul Educaţiei şi Cercetării în procesul de constituire a noului CNATDCU", anunţă ministerul, prin intermediul unui comunicat.

Componenţa nominală a comitetelor, aprobată prin Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4.215/2020, poate fi consultată la adresa: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2020/inv.%20superior/anexa%202_CNATDCU.PDF.

Printre personalităţi se numără preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", academicianul Nicolae Zamfir, Dumitru Prunariu, profesorul Flavius Baias.

Pe 4 mai, MEC a supus consultării publice componenţa comitetelor de selecţie a membrilor comisiilor de specialitate ale CNATDCU - mandatul 2020-2024.

Potrivit MEC, instituţiile de învăţământ superior, prin Consiliul Naţional al Rectorilor, Academia Română şi institutele de cercetare, precum şi asociaţiile profesionale şi ştiinţifice au transmis propuneri privind componenţa comitetelor.

"Viitorii membri ai comisiilor de specialitate vor fi selectaţi de 137 de personalităţi, iar dintre acestea aproximativ 40% provin de la universităţi şi institute de cercetare din 15 ţări din întreaga lume (SUA, Franţa, Olanda, Canada, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda, Japonia, Mexic, Italia, Portugalia, China, Irlanda). În ceea ce priveşte universităţile şi institutele de cercetare româneşti, acestea sunt reprezentate de personalităţi cu activitate ştiinţifică recunoscută la nivel internaţional", preciza sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.