Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul de administraţie al Universităţii de Vest Timişoara (UVT) a hotărât suspendarea cursurilor studenţilor în perioada 11-22 martie, ca măsură de prevenire şi monitorizare a riscurilor privind COVID-19 în instituţia academică.

"În perioada 11-22 martie 2020 vor fi efectuate activităţi speciale de igienizare în toate spaţiile UVT. Toate mobilităţile din cadrul programelor Erasmus+ şi Granturile Spaţiului Economic European (SEE), atât Incoming, cât şi Outgoing - se suspendă până la data de 31 martie 2020. În acest interval, activităţile administrative, de cercetare şi cele de studiu individual din cadrul UVT derulate de către personalul angajat al UVT (cadre didactice şi de cercetare, personal administrativ şi de suport) se vor desfăşura conform programului de lucru obişnuit", arată rectorul UVT, Marilen Pirtea, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Marilen Pirtea a anunţat că un Comitet pentru Situaţii Speciale de Urgenţă al UVT (CSSU-UVT), constituit miercuri dimineaţa, în acest sens, va fi permanent în contact cu autorităţile care desfăşoară activităţi în domeniu şi în funcţie de evoluţia situaţiei va propune adoptarea de măsuri de prevenţie şi limitare a riscurilor de epidemie în UVT.

De asemenea, UVT îşi asumă şi implementează prevederile conţinute în "Procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz/ mai multe cazuri de COVID-19" din cadrul Hotărârii nr. 6 din 6.03.2020 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific, privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, emise de Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi a altor măsuri prevăzute de documentele oficiale emise de autorităţile statului.

În acest sens, s-a luat măsura "înlocuirii, în perioada 11-22 martie 2020, a activităţilor didactice desfăşurate în mod standard în regim 'faţă în faţă' cu activităţi didactice desfăşurate în regim online şi reprogramarea celorlalte categorii de activităţi conexe (conferinţe ştiinţifice, conferinţe publice şi de alt gen, concursuri şcolare, evenimente culturale, artistice şi sportive, dezbateri, alte întruniri sau evenimente cu caracter public etc) din perioada 11-22 martie 2020".

În această perioadă, activităţile didactice în regim online se vor face utilizând facilităţile IT&C ale UVT, cadrele didactice şi studenţii beneficiind de suportul necesar în domeniu, întrucât Universitatea de Vest din Timişoara are la dispoziţie infrastructura necesară pentru desfăşurarea activităţilor educaţionale în sistem online, utilizând platforme de e-learning.

"UVT dispune de un sistem integrat de platforme specializate pentru învăţământ online adaptate specificului comprehensiv al instituţiei noastre, printre acestea putând menţiona Moodle, Google Classroom sau Edmodo, precum şi Google Meet sau Skype for Business pentru videoconferinţe. Aceste instrumente permit transmiterea suportului de curs şi a resurselor bibliografice online, comunicarea electronică dintre studenţi şi cadre didactice, atât prin mesaje private, cât şi de tip forum, organizarea de videoconferinţe, stabilirea de sarcini educaţionale pentru studenţi, încărcarea de teme şi proiecte de către aceştia, evaluarea lor şi acordarea de feedback sau desfăşurarea altor activităţi de predare-învăţare-evaluare", se mai arată în comunicat.

Activităţile didactice care nu pot fi derulate în regim online vor putea fi recuperate după un grafic stabilit la nivelul fiecărei facultăţi. CSSU-UVT constituit la nivelul UVT va analiza permanent evoluţia situaţiei de la nivel naţional şi local şi va propune măsurile adecvate, corelate cu recomandările instituţiilor responsabile ale statului. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.