COD PORTOCALIU: 30-09-2020 ora 10 se va semnala ploi abundenteZone afectate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării revocarea lui Gheorghe Iancu din poziţia de membru al Consiliului de Etică şi Management Universitar.

"ANOSR solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să normalizeze activitatea Consiliului de Etică şi Management Universitar (CEMU) prin retragerea desemnării domnului Gheorghe Iancu din această structură, în care deţine funcţia de preşedinte. Prezenţa unui fost cadru didactic cunoscut pentru derapajele de la bunele moravuri nu este benefică pentru promovarea politicilor în vederea respectării eticii universitare de către actualul Guvern", se arată într-un comunicat al Alianţei.

Reprezentanţii ANOSR consideră că prezenţa lui Gheorghe Iancu în CEMU este incompatibilă din mai multe puncte de vedere. Astfel, se arată că acesta nu mai este cadru didactic la Universitatea din Bucureşti, de unde s-a pensionat în 2017, iar numirea lui nu mai respectă prevederile OMEN nr. 4783/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de Etică şi Management Universitar. Potrivit acestor prevederi, "membrii CEMU sunt cadre didactice şi cercetători, având cel puţin titlul de conferenţiar sau de cercetător ştiinţific II ori titluri echivalente obţinute în străinătate".

"Gheorghe Iancu este promotor al discursului incitator la ură. În Raportul anual cu privire la discursul intolerant şi instigator la ură din România - 2017, Gheorghe Iancu apare ca exemplu, datorită faptului că a menţionat că 'Hitler era ok în 1939 şi abia în 1942 a început să înnebunească', negând adevărul istoric despre Holocaust, fapt inadmisibil şi care contravine legislaţiei din România. De altfel, de-a lungul timpului, presa a semnalat mai multe ieşiri în decor ale acestuia, printre care spargerea unui parbriz de la o altă maşină participantă în trafic sau luarea de 'şpagă mascată' de la studenţi. Considerăm că o astfel de persoană este incompatibilă cu funcţia de membru într-un organism care guvernează etica universitară în România", se arată în comunicat.

În opinia membrilor ANOSR, Gheorghe Iancu "nu este un garant" al eticii universitare.

"Fostul profesor universitar, susţinător al Comisiei de Etică din cadrul Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza' din Bucureşti, obiectul unui dosar în curs de soluţionare la CEMU, s-a antepronunţat public, în decembrie 2019, în cadrul unei conferinţe despre etica universitară desfăşurată la Târgu Mureş, considerând că nu există cazuri de plagiat în respectiva instituţie de învăţământ superior. De asemenea, acesta, alături de reprezentantul Academiei de Poliţie, consideră că 'nu există cadru legal în România pentru obligativitatea existenţei ghilimelelor atunci când există o citare într-o lucrare academică'", spune ANOSR.

Conform Alianţei, CEMU nu a elaborat Codul de referinţă al eticii şi deontologiei universitare şi nu a redactat niciun raport anual privind etica universitară, iar Gheorghe Iancu a gestionat "deficitar" activitatea Consiliului.

"Deşi trebuia să contribuie decisiv la respectarea normelor de etică în universităţile româneşti, CEMU a avut mari lacune de activitate încă din momentul în care a fost înfiinţat. Este nevoie de o mai mare preocupare a instituţiilor din domeniu pentru a combate şi sancţiona derapajele de la etică şi deontologie din învăţământul superior. În plus, în componenţa CEMU toţi membrii ar trebui să prezinte o conduită exemplară şi este nevoie de un coordonator cu viziune pentru a rezolva problemele întâmpinate. Astfel, solicităm ministrului Educaţiei demiterea actualului preşedinte şi numirea urgentă a unei persoane care să contribuie la un viitor curat al sistemului educaţional românesc", precizează preşedintele ANOSR, Petrişor Laurenţiu Ţucă. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.