Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Remus Pricopie, a avut vineri, la Washington, o întrevedere cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de SNSPA, discuţiile au vizat rolul universităţilor în formarea specialiştilor în administraţie şi structurile centrale ale guvernelor.

De asemenea, discuţiile au subliniat importanţa implicării mai accentuate a universităţilor şi instituţiilor europene şi internaţionale în proiectarea şi implementarea unor politici publice realiste şi sustenabile, precizează sursa citată.

La întâlnire a participat şi prof. univ. dr. Liviu Voinea, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, senior advisor al directorului executiv al FMI.

În contextul întrevederii, Remus Pricopie a invitat-o pe Kristalina Georgieva să revină la SNSPA pentru a conferenţia în faţa studenţilor şi cadrelor didactice.

În mai anul trecut, Kristalina Georgieva, fost comisar european pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, respectiv buget şi resurse umane, şi fost CEO al Băncii Mondiale, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)

 

Foto: (c) snspa.ro 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.