COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri, că vrea să candideze pentru un nou mandat la conducerea Universităţii 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) din Iaşi, unde este rector în funcţie.

Tudorel Toader a declarat că vrea un nou mandat de rector alături de echipa de prorectori şi decani actuală. 

Într-o conferinţă de presă, Tudorel Toader a declarat că anunţul a fost făcut la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie a universităţii, unde a prezentat proiectul managerial cu care a fost ales în urmă cu 3 ani. 

"Am anunţat că îmi voi depune candidatura pentru un nou mandat de rector şi în acelaşi timp, că în opinia mea, aş merge în principal cu aceeaşi prorectori şi cu aceiaşi prodecani", a declarat presei rectorul UAIC, Tudorel Toader.

Rectorul UAIC a spus că instituţia de învăţământ superior are o metodologie privind alegerile interne.

"Vreau să vă spun că la metodologie eu am propus o modificare: să echilibrăm competenţele în numirea decanilor şi prorectorilor, să echilibrăm competenţele între facultăţi - consiliile facultăţilor şi rector. Adică să poată fi numit decan numai cineva care a primit aviz pozitiv de la consiliile facultăţilor, nu simplu aviz, că putea fi şi negativ. Şi atunci, respectând metodologia, cine va dori să fie decan la o facultate, va depune candidatura manual, eventual avizul pozitiv de la consiliile facultăţilor, după care rectorul, împreună cu prorectorii vor desemna decanul. Aşadar, să nu se reţină faptul că m-am antepronunţat că deja se ştiu decanii. Că dacă unul nu vrea, nu vrea. Dacă altul nu ia aviz pozitiv de la consiliile facultăţilor, nu intră în discuţia evaluării pentru un nou mandat de decan. În orice caz, eu m-am referit la trecut, pe de o parte mulţumindu-le pentru ceea ce au făcut şi mi-am exprimat disponibilitatea şi intenţia de a candida pentru un nou mandat", a declarat Tudorel Toader, rectorul UAIC. 

Fostul ministru al Justiţiei a recunoscut că în actualul său mandat "s-au făcut multe lucruri bune, şi în acelaşi timp puteau fi făcute şi mai multe lucruri şi mai bune".
 

Tudorel Toader a ajuns rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza în aprilie 2014, în urma alegerilor interne. Mandatul său a fost suspendat în perioada 23 februarie 2017 - 17 aprilie 2019, când a fost ministru al Justiţiei. Alegerile pentru conducerea UAIC Iaşi vor avea loc la începutul anului 2020. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.