COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 13-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 13-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m in Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Teleorman, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a solicitat, miercuri, Guvernului includerea în proiectul privind bugetul de stat pentru anul 2020 a unor sume pentru finanţarea unor programe precum 'Masa Caldă' în şcoli sau de dotare completă - lifturi, rampe de acces, grupuri sanitare.

"CNE cere Guvernului includerea, în bugetul de stat, a finanţării necesare pentru implementarea Legii nr. 38/2019, conform căreia, anual, Guvernul României aprobă, prin hotărâre de guvern, cuantumul minim de acordare a burselor pentru elevi, în conformitate cu cele susţinute de Consiliul Naţional al Elevilor încă din anul 2017. Proiectul propus la acea vreme de către Consiliul Naţional al Elevilor sublinia faptul că nevoile financiare ale elevilor nu sunt constante, ci depind în mod direct proporţional de situaţia economică a ţării (...) şi finanţarea necesară pentru pilotarea programului 'Masa Caldă' în cât mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar din România, cu precădere în comunităţile unde se află comunităţi defavorizate, aflate în situaţii de risc", se arată într-un comunicat al CNE.

Totodată, se solicită includerea în bugetul pe 2020 a resurselor financiare pentru programe de formare iniţială şi continuă pentru studenţii interesaţi de a urma o carieră didactică şi/sau pentru cadrele didactice, în vederea instruirii lor pentru a folosi metode de predare participative, inovative, centrate pe nevoile şi interesele elevilor, metode care să valorifice potenţialul elevilor, indiferent de abilităţile sau dizabilităţile acestora.

O altă finanţare solicitată este pentru dotarea completă a şcolilor cu mecanisme (lifturi, rampe de acces, grupuri sanitare corespunzătoare), care să faciliteze accesul la educaţie pentru elevii cu dizabilităţi, precum şi asigurarea resurselor necesare pentru a garanta prezenţa unor profesori de sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale, realizarea unui plan de acţiune finanţat corespunzător pentru a preveni abandonul şcolar în cazul acestor elevi;

CNE mai vrea asigurarea resurselor financiare necesare pentru ca programul 'Şcoală după şcoală' să fie implementat în cât mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, în vederea contribuirii la scăderea ratei de părăsire timpurie a şcolii, mai ales în comunităţile defavorizate, unde se află copii în situaţii de risc; "salarii echitabile" pentru profesori, pentru a încuraja cât mai mulţi tineri să urmeze cariera didactică şi pentru a permite ca actul instructiv-educativ să fie desfăşurat în condiţii optime; precum şi investiţii în programe durabile, care să presupună crearea de noi campusuri şcolare, cămine şi cantine; dotarea corespunzătoare a şcolilor cu laboratoare, digitalizarea unităţilor de învăţământ, investiţii în dotarea unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic cu echipamente, dar şi a şcolilor vocaţionale, pentru ca elevii să îşi poată dezvolta abilităţile în parametri optimi. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.