Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat joi că îşi doreşte ca de anul viitor să existe o discuţie despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea elevilor care sunt la liceele tehnice sau vocaţionale să îşi aleagă o disciplină de profil.
"La momentul acesta, eu cred că nu ar trebui să vorbim despre examenul de Bacalaureat, pentru că îi speriem pe cei care sunt acum în clasa a XII-a. De la anul, tot prin consultare publică, îmi doresc să discutăm despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea şi elevilor care sunt la liceele tehnice sau la vocaţional să îşi aleagă o disciplină de profil, pentru că, de exemplu, la un liceu tehnologic fac discipline tehnice pe care nu le valorifică printr-un examen şi ei îşi doresc. În cadrul Ministerului Educaţiei au fost nenumărate propuneri în sensul acesta, chiar şi de la profesori, nu numai din partea elevilor. Încă din 2016, când eram secretar de stat, am primit astfel de solicitări, numai că s-a terminat mandatul", a precizat Anisie.
Ea a adăugat că tot în urma unei consultări cu toţi factorii implicaţi se va decide modul în care se va realiza examenul de Evaluare Naţională din anul şcolar viitor.
"Evaluarea Naţională de anul acesta este cea pe care o avem, nu se fac modificări în timpul anului şcolar sub nicio formă. Pentru anul viitor, tot în consultare, şi dialogul este deschis, cu părinţii, cu asociaţiile elevilor, cu Consiliul elevilor, cu sindicatele, vom lua o decizie asupra modului în care va trebui să se realizeze Evaluarea Naţională de la anul", a menţionat aceasta.
Monica Anisie a fost prezentă la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, unde a participat la deschiderea unui congres internaţional pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.