COD GALBEN: 16-10-2019 Intre 07:40 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj, Județul Sălaj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 16-10-2019 Intre 07:35 si 09:00 se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m, cu precădere în zonele periferice ale municipiului in Mun. Bucureşti; COD GALBEN: 16-10-2019 Intre 07:30 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Alba, Județul Covasna; COD GALBEN: 16-10-2019 Intre 06:30 si 09:00 se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Prahova, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 16-10-2019 Intre 06:00 si 10:00 se va semnala - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 16-10-2019 Intre 06:00 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Harghita; COD GALBEN: 16-10-2019 Intre 05:15 si 10:00 se va semnala local - ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 16-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Călăraşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Plastilină care "mănâncă" magneţi, puşculiţa inteligentă, robotul pompier, secrete ale interacţiunii luminii cu ochiul, excursie pe Lună, corpuri care plutesc în aer fără sisteme de propulsie, dar şi cum se umflă un balon cu ajutorul oţetului şi bicarbonatului au atras vineri seară, la Constanţa, în lumea ştiinţelor experimentale, sute de copii şi elevi, dar nu numai, participanţi la manifestarea "Noaptea cercetătorilor".

Câtă bucurie şi uimire pe chipurile copiilor, atunci când, de exemplu, un balon aşezat pe gura unei sticle a început să se umfle singur, devenind din ce în ce mai mare, experiment prezentat de elevi ai Liceului Teoretic "Decebal".

"Folosim oţet şi bicarbonat. Are loc o reacţie chimică, iar gazul eliminat umflă balonul", explica Florentina, elevă în clasa a XI-a, unui băieţel care privea curios experimentul, ţinându-şi strâns de mână tatăl, în timp ce o colegă a acesteia prezenta amplitudinea mişcărilor blocurilor de dimensiuni diferite, în cazul unui cutremur.

Între timp, un alt copil încerca să înţeleagă când se resping şi când se atrag doi magneţi, privirea îndreptându-i-se totodată către un dispozitiv cu bile metalice, fiind transmisă mişcarea de la o sferă la alta.

Pentru elevii Colegiului Naţional Militar "Alexandru Ioan Cuza", mândria lor era robotul pompier.

"Robotul este bazat pe senzori ce au rolul de a depista focul şi de a transmite informaţia mai departe. Are şi un senzor de distanţă, folosit pentru ca robotul să evite obstacolele, robotul fiind autonom", explica Alexandru, elev în clasa a XII-a.

Roboţi au prezentat şi elevi ai Liceului Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud, şi, conform lui Cătălin, elev în clasa a XI-a, una dintre invenţiile lor este un roboţel "cu senzori, cu o cameră frontală", ce poate spune inclusiv care este nivelul de fericire al unei persoane.

Rareş, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic "Ovidius", susţine că în lume totul este mult mai complex decât pare la o primă vedere, îndemnându-i în acest sens pe cei care poate nu înţelegeau ce vrea acesta să spună, să privească nisipul sau ... un cărăbuş scos dintr-un insectar, printr-o lupă binoculară.

"Dacă vă uitaţi prin lupa binoculară, puteţi observa că nisipul este mult mai complex decât pare la prima vedere. Este nisip luat de la plajă. Vrem să prezentăm lumea văzută printr-o lentilă, să arătăm că lumea are mult mai multe nuanţe decât pare. Ce văd eu? La nisip văd foarte multe nuanţe de maroniu, nuanţe deschise de piersică, metal şi o bucată de lemn, văd alb şi asta înseamnă că speranţa există. Nu avem încă microplastic în nisip, şi asta e o mare bucurie", a spus Rareş.

La standul elevilor Colegiului Naţional Pedagogic "Constantin Brătescu", becul care se aprindea fără să apeşi pe vreun întrerupător stârnea multe semne de întrebare între micii vizitatori. Aceştia au aflat apoi că electricitatea provenea de la un sistem prezentat de elevi, bobina Tesla.

Îmbrăcaţi cu halate albe şi dotaţi cu instrumentarul şi substanţele necesare, elevii Liceului Teoretic "I. Cotovu", din Hârşova, făceau tot soiul de experimente, printre care cum se poate produce o mică explozie pe baza hidrogenului.

"Facem o mică explozie de hidrogen, care este bazată pe faptul că într-o pipetă, atunci când punem pilitură de fier şi acid clorhidric, se degajă hidrogen. Atunci când acţionăm cu focul, reacţia se face mai rapid, apoi punând degetul şi făcând un loc etanş, în vid, hidrogenul se degajă, rămâne în pipetă, atunci când adăugăm chibritul cu foc se provoacă o mică explozie", explica Eduard, elev în clasa a VIII-a.

Cine dorea să îşi încarce bateria telefonului mobil o putea face la standul elevilor Liceului Teoretic "Traian", cu ajutorul unui sistem ce includea un motoraş acţionat cu o manivelă.

"Avem un motoraş de 12 volţi şi un reducător, ca tensiunea să nu treacă de 5 volţi, ca să nu se ardă bateria telefonului. (...) Vă demonstrăm că nu depăşeşte 5 volţi, măsurăm cu acest voltmetru", susţinea Sergiu.

Atractive erau şi bărcuţele din hârtie confecţionate de elevi de clasa a VII-a, de la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân", bărcuţe ce erau puse în mişcare cu ajutorul unui banal lichid de spălat vase.

"Avem nişte experimente bazate pe tensiunea superficială. Dacă pui o bărcuţă, fără nimic în spate, va sta pe loc sau se va mişca din cauza curenţilor. (...) Punem puţin lichid de vase pe partea din spate a bărcuţei, ca să se creeze soluţia de săpun cu apă, ca să se mişte în faţă, pentru că tensiunea superficială la săpun cu apă e mai mică decât la apă normală, şi bărcuţa se va mişca în faţă", a spus Teo.

Plastilina care "mănâncă" magneţi, părea tare "înfometată", Andreea, elevă în clasa a XI-a a Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân", arătându-le curioşilor despre ce este vorba.

"Este pilitură de fier făcută într-un fel de budincă. Şi toată această budincă este magnetică. Dacă punem acest magnet în budinca asta, el este atras în interior, pur şi simplu este înghiţit", afirma Andreea.

Printre proiectele prezentate de elevii Liceului Tehnologic "Dimitrie Leonida" sunt un sistem inteligent de tratare a plantelor, dar şi o puşculiţă pentru bani, şi aceasta tot inteligentă.

"Puşculiţa inteligentă este pe bază de senzori care detectează date. Este pusă o monedă în lădiţa specială, moneda este aruncată înăuntru. Când este pusă moneda, ea este detectată, se deschide capacul şi este aruncată în interior. (...) Pentru bancnote trebuie un alt sistem, vom lucra şi la acest proiect", a spus Cristian.

Pictura abstractă cu aţă şi cerneală colorată a fost deliciul în special al fetiţelor, micuţele fiind învăţate să creeze o felicitare de carton, de către Bianca, elevă a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria".

La "Noaptea Cercetătorilor", eveniment desfăşurat în incinta unui Mall din municipiul Constanţa, au participat circa o sută de elevi de la 22 de unităţi şcolare din judeţ, a menţionat prof. de fizică Ion Băraru, cel care de-a lungul timpului a obţinut cu elevii săi numeroase premii la concursurile organizate anual de NASA.

"De la an la an, numărul elevilor participanţi la 'Noaptea Cercetătorilor' a crescut. Persoanele care vin, în special copii şi elevi, asistă la experimente foarte interesante, moderne, unele clasice dar foarte plăcute. Sunt prezentate lucruri interesante, care să-i atragă pe copii spre ştiinţă. Sperăm ca, la anul, să avem şi un mai mare succes", a spus dascălul.

"Noaptea Cercetătorilor" se înscrie în seria evenimentelor "Marie Curie" şi îşi propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Manifestarea se desfăşoară anual, simultan în sute de oraşe din Europa, cu sprijinul Comisiei Europene. AGERPRES/(A - autor: Nona Jalbă; editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.