

Trei elevi de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Sibiu au fost premiaţi la Noaptea cercetătorilor, pentru prototipul unui autobuz inteligent, electric, fără şofer.
Cei trei liceeni, Otniel Cotor, Andrei Dîrjan şi Bogdan Andrei, au luat Premiul pentru cel mai aplicativ experiment - categoria "Liceu" şi suma de 900 de lei, acordate de Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu.
Autobuzul inteligent are nevoie de o bandă proprie, potrivit lui Andrei Dîrjan.
"Totul este automatizat. Preferabil ar fi să aibă bandă proprie. După statisticile făcute s-a observat că 90% din accidente sunt făcute de către oameni şi atunci am îndepărta 90% din erori. Plus, astfel am putea transmite date în timp real, în fiecare dintre staţii şi oamenii ar şti când o să vină autobuzul, dacă l-au ratat. El va comunica mereu cu un server şi atunci îşi va transmite locaţia în timp real şi în funcţie de asta se poate calcula un timp necesar până să ajungă la destinaţie", a explicat Andrei.
Pasagerii pot afla programul exact al acestui autobuz inteligent fie pe un ecran din staţie, fie pe propriile telefoane mobile, printr-o aplicaţie.
"Un avantaj care mie mi se pare cel mai bun este că acea notificare că întârzie autobuzul poate să fie pe un ecran în staţie, poate să fie pe telefon. Un alt lucru foarte important este că nu merge pe gaz, pe combustibil, ci totul este electric, este ecologic şi ajută şi natura până la urmă", a adăugat Andrei Bogdan.
Potrivit acestuia, autobuzul va avea un spaţiu destul de mare.
"Normal că o să fie încăpător, ca nu facă mai multe drumuri. Spaţiul va fi destul de mare, încăpător, cu locuri pentru oameni cu handicap şi bătrâni, fiind pe curent, ecologic, se va putea încărca destul de rapid", a completat el.
Cei trei liceeni sunt convinşi că o să poată circula cu un asemenea autobuz inteligent în oraş, în următorii ani. La acest proiect, ei au muncit timp de un an.
Iniţial au gândit o maşină electrică, inteligentă, după care au optat să creeze un autobuz, potrivit profesoarei coordonatoare, Monica Avram, profesor de informatică la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Sibiu.
În prezent, în Sibiu, nu există niciun autobuz electric. AGERPRES(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |