Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti cere autorităţilor competente să se sesizeze şi să ia măsurile necesare, în vederea stopării difuzării de materiale electorale în unităţile de învăţământ preuniversitar, precizând că în şcoală politica "nu are ce căuta".

"Elevii, din păcate, sunt încă o dată folosiţi ca masă de manipulare pentru campaniile electorale ale viitorilor candidaţi. Educaţia nu trebuie să aibă culoarea unui partid, iar, în şcoală, politica nu are ce căuta, dincolo de orele unde este subiect de discuţie", a declarat preşedintele Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, Tudor-Alexandru Panait, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Astfel, reprezentanţii Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti critică faptul că luni au fost distribuite în liceele, şcolile şi grădiniţele din sectorul 5 al Capitalei orare care aveau caricatura primarului Daniel Florea.

"Mesajul ce însoţeşte caricatura 'Dragul meu copil şcolar/De urmezi acest orar/Să te uiţi în calendar/C-ai şanse s-ajungi primar' este total nepotrivit pentru elevi. Mai mult, în colţul din stânga al orarului, apar două hashtag-uri, unul cu iniţialele edilului, iar celălalt cu motto-ul mandatului, având caracter manipulator, evidenţiind modul în care Daniel Florea şi-a început campania electorală", spun elevii.

În acelaşi timp, afirmă Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti, în alte unităţi de învăţământ preuniversitar din Capitală, "mai mulţi decidenţi" au participat la deschiderea începutului de an şcolar, printre care se numără şi preşedintele României, Klaus Iohannis, primarul general Gabriela Firea, alături de alţi primari de sectoare, consilieri locali, parlamentari, deputaţi.

"Trebuie să luăm în considerare că în luna noiembrie a acestui an vor avea loc alegerile prezidenţiale, iar anul 2020 este unul dublu electoral, acestea oferind instabilitate spaţiului comunitar şi politic. Toate aceste vizite şi 'cadouri' sunt inoportune pentru buna dezvoltare a şcolii româneşti, evidenţiind dependenţa unităţilor de învăţământ de administraţia publică locală şi de zona politică. Astfel, considerăm gestul primarului sectorului 5, Daniel Florea, imoral şi dăunător pentru elevi, încălcând articolul 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, conform căruia în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile de natură politică", se arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.