Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liceenii români, cu vârste între 14 şi 17 ani, se pot înscrie, până pe data de 17 octombrie, în programul FLEX, prin care le este asigurat studiul în Statele Unite ale Americii timp de un an.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA la Bucureşti, transmis marţi AGERPRES, programul de schimb de experienţă FLEX este finanţat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii şi îşi propune să le ofere liceenilor din România ocazia de a locui la familii americane şi de a studia într-un liceu american pe parcursul anului şcolar 2020 - 2021.

Participarea la programul FLEX, aflat la al cincilea an de existenţă în România, este gratuită.

Competiţia este deschisă liceenilor care au cetăţenie română, s-au născut între 15 iulie 2002 şi 15 iulie 2005, sunt în prezent în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, studiază engleza la liceu, îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza de SUA şi nu au stat în Statele Unite mai mult de trei luni în ultimii cinci ani.

Înscrierile se fac online până pe 17 octombrie la adresa https://ais.americancouncils.org/flex, iar informaţii complete despre program sunt disponibile la adresa de email flexromania@americancouncils.eu şi pe site-ul www.americancouncils.ro.

În anii de implementare, FLEX România a oferit burse pentru zeci de liceeni români din mai multe judeţe ale ţării, iar 35 dintre ei se află în acest moment în SUA, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Iowa sau Florida. Programul se adresează şi liceenilor cu dizabilităţi, în generaţia recentă trei dintre bursieri fiind tineri cu diverse dizabilităţi.

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 şi presupune un an întreg de schimb de experienţă pentru tinerii liceeni în SUA. "Obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între cetăţenii Statelor Unite şi ai altor ţări, pentru ca liceenii să înveţe mai multe despre SUA şi să le prezinte americanilor ţările lor de origine", arată Ambasada americană.

Potrivit sursei citate, în anul şcolar 2020 - 2021, aproximativ 900 de liceeni din diverse ţări ale lumii vor învăţa în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile într-o familie americană şi va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut şi echivalat, precizează comunicatul citat.

Programul FLEX 2020 - 2021 este sprijinit de Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: americancouncils.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.