Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat vor fi afişate luni în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 - 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 136.087 de candidaţi - 116.316 din promoţia curentă, respectiv 19.771 din cele anterioare.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 are următoarea structură: 15 - 19 iulie, înscrierea candidaţilor; 26 iulie - înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe; 21 august - Limba şi literatura română - proba Ea) - proba scrisă; 22 august - Limba şi literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă; 23 august - proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă.

Pe 26 august se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - proba scrisă, pe 27 şi 28 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, pe 29 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, pe 30 august şi 2 septembrie - evaluarea competenţelor digitale - proba D.

În zilele de 2 - 3 septembrie se va face evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională - proba C, iar pe 3 septembrie vor fi afişate rezultatele la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12,00 - 16,00).

Rezultatele finale vor fi afişate pe 7 septembrie. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Oana Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.