Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins ca nefondat recursul Asociaţiei Maghiare pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România (AMPMFR) împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, care a menţinut decizia Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, potrivit căreia desfăşurarea stagiilor clinice doar în limba română la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş nu este discriminare.

"Respinge recursul declarat de recurentă-reclamantă Asociaţia Maghiară pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România împotriva Sentinţei nr. 3051 din 14 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 de lei în favoarea Univesităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, cu aplicarea art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Definitivă", se arată pe portalul ÎCCJ.

Procesul a vizat o decizie a CNCD din luna octombrie 2013, luată cu majoritate de voturi, în care se arăta că în cazul susţinerii probelor practice numai în limba română la UMF Târgu Mureş (devenită UMFST între timp) nu constituie discriminare.

"Condiţia impusă prin Hotărârea Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş din 30 aprilie 2013, de desfăşurare a stagiilor clinice doar în limba română, nu constituie o faptă de discriminare faţă de studenţii care studiază în limba maternă, maghiara", se arăta într-un comunicat de presă remis de CNCD în luna octombrie 2013.

Hotărârea CNCD a fost adoptată la acea vreme cu 6 voturi "pentru" şi 2 voturi "împotrivă", cu opinie separată.

Decizia CNCD a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti de către UDMR şi Asociaţia Maghiară pentru Pregătirea Medicală şi Farmaceutică din România (AMPMFR), care a respins acţiunea ca nefondată, iar ÎCCJ a menţinut această hotărâre. AGERPRES / (A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.