COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 23-05-2025 ora 17 Intre 17:00 si 18:30 se va semnala vijelie, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale care vor acumula 35...50 l/mp, intensificări ale vântului in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), George Purcaru, a declarat, miercuri, la Oradea, că federaţia a făcut demersurile prealabile pentru a ataca în instanţă ordinul MEN nr. 4057/2019 privind planul de şcolarizare în învăţământul liceal şi profesional, pentru anul şcolar 2019-2020.

"FSLI cere cu insistenţă să se retragă acest ordin, emis pe 28 mai a.c. Dacă nu se va retrage, suntem pregătiţi pe toate căile de a acţiona, inclusiv în instanţă, pentru că din punctul nostru de vedere este un ordin cel puţin cu semne de întrebare privind legalitatea lui. Nu au respectat cerinţele CLDS-ului, calendarul din metodologie privind fundamentarea cifrei de şcolarizare. Am făcut numeroase interpelări, am depus foarte multe memorii din partea şcolilor din aproape judeţele din ţară. Domnul preşedinte Hăncescu are astăzi o discuţie inclusiv cu premierul României pe această temă", a declarat, în conferinţă de presă, George Purcaru.

Reprezentantul FSLI a solicitat, din nou, şi pe această cale, ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să retragă în regim de urgenţă ordinul 4057, deoarece "bulversează foarte mult sistemul de învăţământ, destabilizează elevii şi profesorii, broşurile nu sunt tipărite, informaţiile pentru absolvenţii de clasa a VIII-a nu au ajuns la aceştia, nu există baza materială necesară".

"Am făcut deja demersurile prealabile pentru a ataca în instanţă ordinul de ministru. Dacă nu se rezolvă suntem pregătiţi să acţionăm şi să ne folosim de tot ce înseamnă mijloacele sindicale de a rezolva această problemă", a subliniat reprezentantul FSLÎ.

În opinia sa, acest ordin "din pix" prin care se transformă clase de liceu în clase de profesională, e vorba de circa 26.000 de locuri, duce la aglomerarea claselor de liceu şi la neputinţa de a transforma învăţământul profesional peste noapte neavând baza materială necesară.

"FSLI nu se opune învăţământului profesional şi tehnic. Este necesar, pentru că forţa de muncă, mai ales calificată, se găseşte din ce în ce mai puţin în România, dar trebuie făcut gradual concomitent cu investiţiile în bazele materiale", a spus George Purcaru.

Cifra de şcolarizare, a precizat Purcaru, trebuia dată prin ordin de ministru încă din ianuarie, după ce în luna noiembrie a anului trecut au înaintat necesarul de locuri către Comitetele Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social, pentru învăţământul profesional şi tehnic. "Acum ministerul vine, surpriză, cu alte cifre decât cele stabilite în ianuarie", a menţionat acesta.

Prim-vicepreşedintele FSLI acuză şi lipsa de dialog social în relaţia dintre sindicate şi Ministerul Educaţiei. Pentru că, afirmă el, "nu este posibil să nu întrebi reprezentanţii a peste 160.000 de cadre didactice" despre această cifră de şcolarizare, deşi au fost foarte multe discuţii în care sindicatele au atras atenţia că "nu este o măsură coerentă şi bună pentru viitor".

George Purcaru a fost invitat de conducerea SLÎ Bihor să participe, miercuri după-amiază, la o conferinţă extraordinară de modificare a statutului, având ca obiective generale o reorganizare a activităţii sindicatului, implementarea unor noi proiecte în derulare, regândirea atribuţiilor fiecărui membru al biroului şi al compartimentelor din sindicat. AGERPRES/(A-autor : Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.