Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad cere explicaţii conducerii Liceului Atanasie Marinescu Lipova, de unde mai mulţi elevi au plecat de la cursuri, vineri, pentru a participa la un protest anti-PSD în faţa Primăriei Lipova, în timpul vizitei premierului Viorica Dăncilă.

Inspectorul şcolar general, Anca Stoenescu, a declarat, pentru AGERPRES, că a cerut o "notă de relaţie" directorului şcolii, Lucian Donţu, în condiţiile în care au fost elevi de la Liceul Atanasie Marinescu Lipova care au participat la protest în timpul programului şcolar.

"Am cerut o notă de relaţie de la directorul unităţii de învăţământ, pentru că au fost identificaţi elevi în faţa Primăriei la o acţiune ce nu avea legătură cu programul şcolar", a declarat Stoenescu.

O cercetare internă a fost începută şi la nivelul liceului, urmând să se stabilească dacă elevii au fost duşi la protest de un profesor.

Conform inspectorului şcolar general, în cazul în care se va dovedi că un profesor a fost implicat, ISJ va lua măsuri.

În timpul vizitei premierului Viorica Dăncilă la Primăria Lipova, zeci de persoane manifestau cu pancarte, fără să scandeze, între care şi aproximativ 30 de liceeni. Ei purtau pancarte cu mesaje precum: "Dumbăcilă, dă-ne a ta ştampilă. Demisia!", "Ne-am săturat de corupţie şi prostie, vrem o altă Românie" sau "Deşteaptă-te române şi ieşi la vot. 26 mai". AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.