COD GALBEN: 18-01-2020 ora 19 Intre 19:50 si 23:00 se va semnala ceaţă care local determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj; COD GALBEN: 18-01-2020 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala ceaţă care local determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Maramureş, Județul Cluj, Județul Satu Mare; COD GALBEN: 18-01-2020 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala local ceaţă ce determină reducerea vizibilăţii sub 200 m in Județul Alba, Județul Alba, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu; COD GALBEN: 18-01-2020 ora 17 Intre 17:00 si 23:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Arad, Județul Bihor;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproximativ 50.000 de preşcolari şi elevi din municipiul Sibiu se află, începând de luni, în vacanţă, orele fiind recuperate anterior, o măsură luată pentru organizarea Summitului UE care va avea loc joi în oraş, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), profesorul Constantin Dincă.

Potrivit sursei citate, în unul din liceele din Sibiu va fi amenajat un spital de campanie al celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), iar în altul vor avea loc o parte dintre lucrări. Clădirile a patru licee din Sibiu vor fi folosite pentru Summitul Uniunii Europene.

"Din câte ştiu, sunt Colegiul Naţional 'Gheorghe Lazăr', acolo este spital de campanie, la 'Brukenthal', acolo se desfăşoară lucrări ale Summitului şi în aulă şi în cortul din curte. Liceul Teoretic 'Onisifor Ghibu' pentru cei de la ISU, dormitor de campanie bază, la fel Liceul Tehnologic Alimentar 'Terezianum' din Sibiu, sunt cei de la ISU, este dormitor de campanie şi bază de concentrare al maşinilor", a explicat Constantin Dincă.

Toate grădiniţele, şcolile şi liceele din municipiul Sibiu vor fi închise de luni până vineri, din cauza Summitului UE.

Şi studenţii Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS) vor avea vacanţa de Paşte şi 1 Mai prelungită cu încă o săptămână, ca urmare a măsurilor de securitate luate pentru organizarea Summit-ului UE, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Teodor Boantă.

"O parte din spaţiile universităţii vor fi folosite pentru activităţi în cadrul Summit-ului (cum este cazul clădirii în care funcţionează Facultatea de Medicină şi Aula Magna), iar restricţiile de securitate vor fi foarte stricte, astfel că studenţii care aveau programate cursuri în această clădire nu ar fi avut acces. Astfel, s-a decis ca vacanţa de Paşte şi 1 Mai să fie prelungită cu încă o săptămână, cursurile urmând a fi reluate în 13 mai. Şapte din cele nouă facultăţi vor recupera cursurile în weekend-urile următoare, iar la Ştiinţe Economice şi Inginerie s-a decis prelungirea cu o săptămână a anului universitar", a explicat Teodor Boantă.

În una din clădirile Universităţii "Lucian Blaga", în sediul Facultăţii de Medicină, va avea loc, miercuri şi joi, Conferinţa Internaţională "Viitorul Europei. Perspectivele evoluţiilor contemporane", în contextul desfăşurării Summit-ului Consiliului European în data de 9 mai, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

În 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. Summitul UE se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare, iar preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul pe care l-a ocupat când era primar al municipiului, a anunţat, recent, actualul edil al oraşului, Astrid Fodor.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, Summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 - 2024, va reuni la Sibiu şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători. AGERPRES/(A, AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.