Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Opt universităţi de top din Europa au decis să creeze o Universitate Civică Europeană, Universitatea din Bucureşti urmând să fie membru al acestui consorţiu european.

Această reţea va reuni în jur de 384.000 de studenţi şi 55.000 de cadre didactice, alături de alţi membri ai comunităţii universitare.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES de Universitatea Bucureşti, consorţiul va încuraja un mediu multilingvistic, aducând împreună vorbitori nativi de engleză, franceză, germană, greacă, italiană, română, spaniolă şi suedeză.

Acesta îşi propune ca prin educaţie, cercetare şi inovare să contribuie la întărirea procesului de integrare europeană, la dezvoltarea unei cetăţenii europene active şi la rezolvarea problemelor societale cu care se confruntă ţările de provenienţă, şi nu numai.

Reţeaua "Universităţii Civice Europene" vine în întâmpinarea proiectului Comisiei Europene de întărire a colaborării şi a mobilităţii academice în spaţiul european, prin intermediul reţelelor de universităţi europene.

Cele opt universităţi care au decis să creeze împreună o Universitate Civică Europeană sunt: Universitatea Aix Marseille (Franţa), Universitatea Naţională şi Kapodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din Bucureşti (România), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia), Universitatea Eberhard Karls din Tubingen (Germania).

"Universitatea Civică Europeană va fi un spaţiu al educaţiei inovative şi responsabile, al schimburilor culturale şi al acţiunii cetăţeneşti din Europa, de la Marea Baltică până la Marea Mediterană, implicându-se în rezolvarea problemelor actuale ale cetăţenilor şi instituţiilor sale. (...) Prin angajamentul nostru de a face faţă acestor provocări esenţiale, ne afirmăm poziţia de a crea o punte de legătură a Europei către Sud", precizează comunicatul Universităţii Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.