

COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a devenit Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (UMFST) în urma finalizării procedurilor juridice de comasare cu Universitatea "Petru Maior" (UPM), potrivit Hotărârii de Guvern nr. 735/2018.
"Începând cu data de 20 septembrie 2018, denumirea oficială a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş devine Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (UMFST). Denumirea în limba engleză devine University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Targu Mures. Toate structurile academice şi administrative ale UPM devin parte integrantă a UMFST, administraţiile celor două universităţi care au fuzionat începând deja activităţile specifice de organizare a activităţii în noua formă de organizare. În actuala sa structură, UMFST are 10.726 de studenţi (în programele de studii de licenţă, master, doctorat, rezidenţiat şi alte forme de pregătire), 35 de programe de studii de licenţă, 33 de programe de masterat şi 7 domenii de doctorat. Personalul UMFST numără în prezent 1.233 de angajaţi din care 739 de cadre didactice şi 494 de persoane încadrate ca personal didactic auxiliar şi nedidactic", a anunţat, luni, rectorul noii universităţi, profesor doctor Leonard Azamfirei.
Ca urmare a reacţiilor exprimate de reprezentanţii UDMR, rectorul UMFST a precizat că noua universitate îşi menţine integral atât statutul de UMF tradiţional, precum şi cel de universitate multiculturală.
"UMFST îşi menţine integral atât statutul de UMF tradiţional, alături de celelalte cinci UMF-uri din ţară, precum şi cel de universitate multiculturală, aşa cum a fost definit el în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Prin urmare, nu există niciun motiv de îngrijorare, nici pentru diminuarea rolului UMFST în învăţământul medical din România şi nici pentru funcţionarea în bune condiţii a învăţământului în limba maghiară. De altfel, aceste două elemente au stat la baza întregului proces de negociere şi sunt prevăzute în mod explicit în hotărârile celor doua senate", a arătat dr. Azamfirei.
Potrivit rectorului, principalele preocupări ale conducerii UMFST în perioada imediat următoare sunt legate de demararea în bune condiţii a noului an universitar, rezolvarea problemelor administrative stringente pentru a menţine funcţionalitatea noii structuri academice şi armonizarea principalelor reglementări care guvernează funcţionarea universităţii.
"Punerea în practică a procesului de fuziune are la bază hotărârile celor două senate, documente publice care conţin prevederi concrete agreate de ambele universităţi. Reiterez pentru fiecare membru al comunităţii academice UMFST, studenţi şi cadre didactice, că în urma fuziunii, activitatea didactică se va desfăşura în cadrul aceloraşi programe de studii în care studenţii au fost admişi şi în cadrul aceloraşi facultăţi. Cadrele didactice îşi vor desfăşura activitatea conform statelor de funcţii aprobate pentru anul universitar 2018-2019. Procesul fuziunii este, în primul rând, unul de natură administrativă, astfel încât nu vor exista niciun fel de perturbări în activitatea didactică. De asemenea, vă informez că nu sunt argumente financiare care să inducă temeri legate de o eventuală diminuare a drepturilor salariale, nici pentru salariaţii care au aparţinut UMF şi nici pentru cei care provin de la UPM", a mai subliniat dr. Leonard Azamfirei. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Nona Jalbă, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș / Facebook
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.