COD GALBEN: 06-12-2020 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-65 km/h, iar pe crestele montane 90 - 100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Caraş-Severin, Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 05-12-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale ce vor atinge 100 - 120 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 05-12-2020 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale ce vor atinge 90 - 110 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 31.052 de candidaţi vor susţine miercuri, începând cu ora 10,00, în 87 de centre de examen proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar - titularizare.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

"Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris 31.052 de candidaţi, număr în creştere comparativ cu anul trecut (27.551 de candidaţi). Dintre aceştia, 4.625 de candidaţi sunt absolvenţi din promoţia curentă. Aceştia îşi pot valida fişele de înscriere cel târziu până în dimineaţa zilei de 11 iulie, ora 9,00. La nivel naţional sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.354 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.148 în mediul rural", precizează MEN.

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.094), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (882), muzică instrumentală (274) şi educaţie fizică şi sport (287).

Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris pentru următoarele discipline: Limba şi literatura română/pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii (5.405), Limba şi literatură română/elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar (4.176), Limba şi literatura română (2.735), Educaţie fizică şi sport (2.548), Limba şi literatura engleză (1.877).

Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 8,00 şi cel mai târziu la ora 9,00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit cu 1-2 ore doar în cazul candidaţilor cu anumite deficienţe.

"Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 115 discipline de concurs sunt asigurate de Centrul National de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte2018.edu.ro. Lucrările scrise vor fi evaluate în 11 centre organizate la nivel naţional", se arată în comunicatul de presă.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 17 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro, iar contestaţiile se vor depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 17 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21,00, respectiv 18 iulie, până la ora 15,00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 24 iulie.

"Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 25 iulie", precizează MEN.

În data de 26 iulie va avea loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.

Cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2018, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul titularizare.edu.ro. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.