Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ultimele decizii ale Ministerului Educaţiei, dar şi unele afirmaţii ale ministrului Valentin Popa au adus sistemul de învăţământ la o stare "de tensiune nemaiîntâlnită în ultimii ani", a transmis, luni, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, printr-un comunicat de presă.

"Îmi pare rău că ultimele decizii ale Ministerului Educaţiei, dar şi unele afirmaţii total deplasate ale ministrului Valentin Popa au adus sistemul de învăţământ din ţara noastră la o stare de tensiune nemaiîntâlnită în ultimii ani. După cum se cunoaşte, săptămâna viitoare au fost anunţate mai multe proteste ale studenţilor şi cadrelor didactice universitare, inclusiv în faţa Ministerului Educaţiei. Cred că este important să ne aducem aminte că acest lucru nu s-a mai întâmplat de 7-8 ani şi cred că încă mai este timp să se evite amplificarea şi extinderea protestelor, legitime de altfel", a declarat rectorul SNSPA, referindu-se alocarea cifrei de şcolarizare în învăţământul superior pentru anul 2018 - 2019.

Pricopie a amintit că Strategia naţională pentru învăţământul terţiar 2015 - 2020 a fost elaborată în perioada mandatului său de ministru al Educaţiei, în colaborare cu Banca Mondială şi după consultarea tuturor instituţiilor de învăţământ superior din ţară.

"Îmi este greu să cred că acţiunile domnului ministru Popa vor fi susţinute de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă sau de coaliţia politică PSD-ALDE, mai ales că aceste măsuri nu sunt prevăzute în Programul de Guvernare şi nici în strategia pe care o invocă (Strategia naţională pentru învăţământul terţiar 2015 - 2020). De altfel, această strategie a fost elaborată în perioada mandatului meu în Guvern (2012-2014), în colaborare cu Banca Mondială şi după consultarea tuturor instituţiilor de învăţământ superior din ţară. Cu mai multă înţelepciune, această situaţie tensionată putea fi evitată", a adăugat fostul ministru al Educaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.