COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Slobozia, 23 nov /Agerpres/ - IMM-urile pot obţine în condiţii avantajoase credite de investiţii în lei, de până la 300.000 de CHF în echivalent, prin Programul Româno-Elveţian pentru IMM-uri, derulat în parteneriat cu CEC Bank, a anunţat, joi, secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), Paula Pîrvănescu, într-un eveniment de prezentare organizat la Slobozia.

"Programul Româno-Elveţian pentru IMM-uri este un proiect în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale, acesta este o variantă bună de finanţare pentru IMM-uri cu condiţii destul de accesibile de accesare şi cu o perioadă lungă de creditare de şapte ani", a evidenţiat Paula Pîrvănescu, la evenimentul la care au participat câteva zeci de reprezentanţi de firme mici şi mijlocii

La rândul său, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Urs Herren, a declarat că "99,5 la sută din economia Elveţiei se bazează pe întreprinderi mici şi mijlocii". "Doar şase companii din Ialomiţa au accesat aceste fonduri, la nivelul întregii ţări au fost finanţate 304 proiecte, ceea ce înseamnă doar 50 la sută din bugetul alocat", a mai declarat, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene.

Preşedintele CJ Ialomiţa, Victor Mocanu, a spus că "prin acest program sunt finanţate proiecte din domenii precum turismul, construcţiile, sănătatea, vitale pentru judeţul Ialomiţa'.

Evenimentul organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ› şi Antreprenoriat (MMACA) a prezentat antreprenorilor localiƒ termenii, condiţiile şi modalitatea în care cei interesaţi în extinderea afacerii pe plan local pot beneficia, în cadrul programului, de un credit pentru investiţii, la un cost foarte avantajos, în opt domenii prioritare de activitate: producţie; servicii medicale; turism; comercializarea sistemelor/ echipamentelor specifice economisirii de energie şi a celor care utilizeazムresurse de energie regenerabilムpentru eficientizarea propriei activităţi; informaţii şi comunicaţii; construcţii; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

Valorea creditului este de până la 85% din valorea totală a investiţiei planificate, până la echivalentul a 300.000 CHF, respectiv maximum 1.098.480 lei pentru creditele acordate în baza plafonului iniţial şi maximum 1.279.680 lei pentru creditele acordate în cadrul plafonului suplimentar. Scadenţele pot fi stabilite, de comun acord cu clientul, lunar, trimestrial sau semestrial, în funcţie de specificul activităţii fiecărui client.

Creditul are avantajul că este disponibil numai printr-un comision de administrare de 0,5% din valorea creditului, reţinut la tragerea sumei accesate, fără comisione de analiză, acordare sau rambursare anticipată. Creditul poate fi cu garanţie emisă de FNGCIMM pentru maximum 80% din valoarea creditului, şi/sau orice garanţie sau mix de garanţii dintre cele acceptate de bancă, inclusiv bunuri ce urmează a fi achiziţionate în cadrul Programului.

MMACA a prezentat, de asemenea, alte oportunităţi ƒde finanţare a IMM prin intermediul programelor naţionale derulate de minister, dedicate atât start-up-urilor, cât şi companiilor cu experienţムmai îndelungată pe piaţă.

La eveniment au mai fost prezenţi Ramona Ivan, director CEC Bank, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai mediului de afaceri. AGERPRES / (A, AS - Dorin Ivan, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.