COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 nov /Agerpres/ - Anul viitor alegem ce vrea românul, noi le punem la dispoziţie fermierilor instrumente de sprijin, iar consumatorilor posibilitatea de a alege, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, adăugând că primordial este să crească efectivele de porci.

"Anul viitor alegem ce vrea românul, nu alegem noi, noi punem la dispoziţie fermierilor instrumente de sprijin şi consumatorilor posibilitatea de a alege. În preocuparea noastră primordială este să creştem efectivele de suine, motiv pentru care am rugat şi astăzi parlamentarii, membrii celor două comisii de specialitate să dea zor la aprobarea actului normativ să îl putem aplica începând cu primele zile ale anului viitor în aşa fel încât să creştem efectivele de porci pentru a putea consuma cereale pe care le producem în România, realizând de la un an la altul randamente mari pe unitatea de suprafaţă, producţii medii pe unitatea de suprafaţă. Sunt mândru să spun de fiecare dată că sunt producţii istorice, care trebuie valorificate şi ca să poţi să le valorifici şi să câştigi în România trebuie să zootehnizezi agricultura ţării româneşti", a spus Daea.

El a menţionat că acest lucru se poate doar prin valorificarea celor 4,8 milioane de hectare cu pajişti pe care România le deţine şi susţinerea creşterii efectivelor de animale, în special ovine şi taurine de carne.

"Putem face pe două canale de acţiune: unul de creştere a efectivelor de suine, în aşa fel încât să nu trimiţi la export porumbul pur şi simplu, în barje, şi să plece în lume, în loc să îl valorifici aici cu efectivele de animale pe care le ai, ca să poti exporta carne şi produse din carne de porc. De asemenea, este nevoie să creştem şi efectivele de ovine pe aceste suprafeţe foarte mari ale ţării. (...) Este un domeniu pe care trebuie să îl valorificăm în ţara aceasta: resursa excepţională care este iarba, 4,8 milioane hectare pe care trebuie să o transformăm în carne şi în lapte, ori acest lucru nu poţi face dacă nu dezvolţi efectivele de animale în speţă ovinele şi taurinele de carne", a adăugat şeful MADR.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat marţi că are în plan elaborarea unui program pentru dezvoltarea raselor de porci Bazna şi Mangaliţa, acesta fiind adresat fermelor de subzistenţă cu un efectiv de la minimum cinci capete la 20 de capete. Programul îşi propune să dezvolte efectivele existente de rase de suine aflate în conservare (Bazna şi Mangaliţa), creşterea şi multiplicarea grăsunilor în regim tradiţional şi realizarea unui ansamblu de exploataţii specifice.

Un rol important în implementarea acestui program îl are Agenţia Naţională pentru Zootehnie care identifică producătorul, îl înregistrează în program, asigură livrarea grăsunilor, monitorizează activitatea, stabileşte contractul cadru de livrare dintre producător şi procesator, asigură încheierea contractului de achiziţii de purcei.

În plus, programul are ca scop creşterea efectivelor de scroafe de reproducţie aflate în crescătorii de rase autohtone, Bazna şi Mangaliţa, precum şi creşterea producţiei de carne de porc din rasele menţionate. Totodată, se doreşte asigurarea necesarului de carne provenit de la aceste rase pentru sectorul de procesare.

Programul destinat dezvoltării raselor de porci Bazna şi Mangaliţa urmează campaniei "Alege Oaia!", pe care Ministerul Agriculturii a lansat-o pe data de 26 octombrie, la Romexpo, în cadrul târgului INDAGRA 2017. În demersul său, MADR are sprijinul tuturor crescătorilor de ovine din România, care doresc, prin intermediul acestei campanii, să determine consumatorii să manifeste mai mult interes pentru carnea de oaie şi preparatele din carne de oaie.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.