COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 30 oct /Agerpres/ - Piaţa de electricitate din România este dominată în continuare prea mult de contractele pe termen scurt, însă autorităţile nu au făcut nimic până acum să schimbe acest lucru, după criza din energie din acest an, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o conferinţă pe teme energetice.

"Ce-mi pare mie rău, poate şi pentru că s-a nimerit să expire mandatul conducerii ANRE în perioada asta, mie mi se pare că am ratat până acum o oportunitate care a fost criza din acest an. Adică, dacă tot ai o criză şi suferi de pe urma ei, până la urmă să foloseşti energia generată de criză ca să faci nişte schimbări. Nu am senzaţia că am făcut. Poate comisia de anchetă a domnului Iancu va genera forţa pentru îmbunătăţirea reglementării, dar până acum senzaţia mea este că am avut o criză în iarnă, una în vară şi nu am reuşit să folosim această presiune ca să facem anumite reglări în modul în care e guvernată piaţa de electricitate", a susţinut Chiriţoiu.

El a arătat că opinia Consiliului Concurenţei este că piaţa de energie este dominată prea mult de piaţa pe termen scurt, care este volatilă.

"Ce ne-am dori noi să găsim prin modul de reglementare este să îndrumăm lucrurile spre contractele pe termen lung şi mai puţin pe piaţa pentru ziua următoare. Pentru asta trebuie o anumită flexibilitate a contractelor. Nu înseamnă că ne-am răzgândit şi că susţinem trecerea la contractele bilaterale, ci la o formă totuşi de contracte care să fie transparente, să fie pe piaţă, să fie standardizate, dar care totuşi să aibă suficientă flexibilitate ca să permită contractarea pe termen mai mult şi, de asemenea, e nevoie de instrumente financiare, unde iarăşi nu am reuşit să facem progrese", a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.