Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 26 oct /Agerpres/ - Federaţia SANITAS a hotărât joi stoparea acţiunilor de protest, în urma discuţiilor purtate în cadrul Consiliului Naţional al Federaţiei, la care au participat premierul Mihai Tudose, ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Preşedintele SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, a declarat pentru AGERPRES că au fost rezolvate patru din revendicările sindicaliştilor, respectiv s-au găsit soluţii menţinerea sporurilor până la 1 martie 2018, menţinerea tichetelor de masă, precum şi păstrarea orelor de lucru, la 35 de ore pe săptămână, cu o singură gardă obligatorie pe lună.
"Menţinerea sporurilor actuale, până la 1 martie 2018, astfel încât niciun salariat, inclusiv partea medicală, nu va pierde nimic, inclusiv TESA. Tot până la 1 martie vom negocia cu Ministerul Sănătăţii un nou regulament de sporuri, dar pe un alt principiu, nu va mai fi un regulament care să aducă un plus procentual şi va fi probabil un regulament care să aducă o sumă fixă fiecărui salariat care lucrează într-un anumit domeniu care prezintă ceva periculozitate. Dacă până acum şi medicul şi infirmiera aveau un spor de 10%, care acel 10% însemna un 3 lei pentru infirmier şi 10 lei pentru medic, deci era o diferenţă foarte mare, acum va fi aceeaşi sumă, pentru că riscurile sunt aceleaşi. Până la 1 martie se va creiona un nou regulament de sporuri, care să producă o sumă fixă pentru toată lumea. Tichetele de masă se vor menţine în continuare, chiar dacă nu sub forma fizică de tichet, o variantă compensatorie, că va fi voucher, că va fi o sumă fixă în bani, dar ele ca principiu se vor menţine pentru cei care au avut până acum, iar pentru medici se va reveni la forma actuală, cu 35 de ore de muncă săptămânal, care înseamnă obligativitatea unei singure gărzi pe lună şi nu la varianta prevăzută în lege, cu 48 de ore pe săptămână, deci pentru medici este un câştig", a precizat Huşanu.
Întrebat dacă intenţionează să păstreze decizia de a continua acţiunile de protest, acesta a răspuns că nu.
"Aseară (miercuri, n.r.) Biroul Executiv propusese pentru astăzi (joi, n.r.) grevă generală de acum încolo, deci continuarea protestelor cu această grevă generală. Nu mai este cazul. Ceea ce ne-a promis Guvernul şi preşedintele partidului aflat la guvernare este mulţumitor, iar toată lumea câştigă, nu pierde, nu stagnează nimeni, toată lumea are de câştigat, deci dacă toată lumea câştigă chiar nu mai văd utilitatea unor mişcări de protest. Suntem pregătiţi în continuare, până când vom vedea negru pe alb că aşa se întâmplă, dar în momentul de faţă nu putem hotărî altceva decât stoparea acţiunilor de protest", a subliniat Viorel Huşanu.
Federaţia SANITAS a declanşat programul de proteste în a doua jumătate a lunii septembrie, iar pe 19 octombrie a avut loc un miting de protest în piaţa George Enescu, urmat de marş spre Piaţa Victoriei.
Principalele solicitări ale sindicaliştilor din sănătate vizează eliminarea plafonului de 30% pentru sporurile specifice sistemului sanitar şi de asistenţă socială, aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială începând cu 1 martie 2018, renunţarea la creşterea normei de bază (gărzi suplimentare obligatorii) pentru medici, renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, deoarece acesta va anula creşterea salarială de 25% prevăzută de lege, acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018, negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Andreea Marinescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.