Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 21 oct /Agerpres/ - Ceea ce s-a întâmplat la Omnia Turism credem că a fost un caz premeditat, ţinând cont că această companie funcţiona foarte bine, şi totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt, a declarat sâmbătă ministrul Turismului, Mircea Dobre, după şedinţa operativă în vederea identificării soluţiilor pentru prevenirea şi evitarea situaţiilor similare cu cea generată de Omnia.

"Nouă ni se pare că a fost un caz premeditat, ţinând cont de faptul că această companie, din toate punctele de vedere, funcţiona foarte bine. Este o companie veche, de peste 26 de ani. Singurul moment în care a avut o pierdere financiară a fost în perioada crizei, suma fiind destul de mică, 25.000 de lei. În rest, inclusiv cetăţenii şi turiştii păgubiţi cu care am discutat în momentul în care am fost la companie, marţi după- amiaza, mi-au spus foarte clar că au mers cu această companie timp de peste 10 ani şi nu au avut niciodată nicio problemă. Este un caz atipic. Nu are legătură cu cazurile care au fost în trecut, acum câţiva ani, în care au fost alte motive. Este un caz atipic, nu are legătură cu cele din trecut.(...) A fost premeditat pentru că s-a întâmplat într-un timp foarte scurt. Şi conform datelor pe care le avem de la departamentul de vânzări, din partea angajaţilor companiei, suma este foarte mare, aproximativ 7, 400 milioane euro încasare efectivă", a explicat Dobre.

Acesta a precizat că nu se poate discuta despre ce poate fi sau nu recuperat, până când nu va fi finalizat controlul celor de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la Direcţia de investigare a criminalităţii economice.

"Nu putem să discutăm ce se poate recupera şi ce nu se poate recupera în acest moment, până ce colegii de la ANAF şi cei de la Direcţia de investigare a criminalităţii economice nu termină controlul şi nu identificăm dacă există bani în alte părţi ai fostului acţionar sau ai companiei. Nu putem trage o concluzie vizavi de acest lucru în acest moment. Când se vor finaliza controalele de către cele două instituţii, atunci putem veni să spunem exact ce şi cum", a afirmat ministrul Turismului.

Potrivit acestuia, în Parlament este în dezbatere o Ordonanţă şi se va veni cu nişte amendamente pentru siguranţa turiştilor ce cumpără pachete de vacanţă.

"Avem o Ordonanţă în dezbatere în Parlament, şi vom veni cu nişte amendamente pentru siguranţa turiştilor care cumpără pachete de vacanţă. Astfel, niciun pachet de servicii turistice nu se va vinde pe o perioadă mai mare de 12 luni; într-un termen rezonabil toate agenţiile de turism vor fi obligate să aibă obiect unic de activitate, pentru că lucrează cu banii cetăţenilor şi nu cu cei ai companiilor. Se va face o auditare a acestor companii de turism, iar ANAF va începe un control în cel mai scurt timp pentru a vedea toate firmele care au avut contracte cu Omnia şi au fost de bună credinţă", a mai spus Dobre.

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă referitoare la situaţia Omnia Turism în urma decesului patronului, George Negru, că un număr de 244 de turişti sunt plecaţi în străinătate cu această agenţie, iar o parte dintre ei au decis să îşi plătească singuri cazarea.

Totodată, ministrul Turismului i-a sfătuit pe toţi cetăţenii care au cumpărat pachete turistice prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenţiei au fost blocate de bănci şi nu se mai pot fi efectua plăţi. În urma controlului efectuat marţi la sediul agenţiei s-a descoperit că Omnia avea o poliţă de despăgubire de numai 50.000 dolari şi doar 30.000 de euro în conturi.

Potrivit ministrului de resort, paguba produsă de Omnia Turism este cea mai mare de după revoluţie, în condiţiile în care agenţia a vândut pachete de aproximativ 7,5 milioane de euro pentru anul 2018 unui număr de 8.500 de clienţi, iar pentru perioada 17 octombrie - 31 decembrie 2017 au mai fost încasaţi 433.000 de euro de la 202 turişti.

Patronul Omnia Turism, George Negru, a încetat din viaţă la începutul acestei săptămâni..AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi)
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.