Bucureşti, 20 oct /Agerpres/ - Comisia Europeană a aprobat solicitarea României, transmisă în luna aprilie a acestui an, de continuare a aplicării măsurii de derogare privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care permite scutirea de la plata TVA a persoanelor impozabile cu o cifră de afaceri anuală care nu depăşeşte un prag specific, informează vineri Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
"Ministerul Finanţelor Publice a solicitat Comisiei Europene, în aprilie 2017, continuarea aplicării măsurii de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată care permite scutirea de la plata TVA a persoanelor impozabile cu o cifră de afaceri anuală care nu depăşeşte un prag specific", specifică reprezentanţii MFP.
În acelaşi timp, România a solicitat derogare privind creşterea plafonului de scutire de la echivalentul în moneda naţională a 65.000 de euro, calculat la cursul de schimb din ziua aderării la Uniunea Europeană, respectiv 220.000 lei, la echivalentul în moneda naţională a 88.500 euro, calculat la cursul de schimb din ziua aderării la Uniunea Europeană, respectiv 300.000 lei.
Astfel, decizia 2017/1855 de autorizare a României privind aplicarea măsurii solicitate a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 265, din luna octombrie 2017.
Actul normativ prin care se poate pune în practică această decizie se află în dezbatere în Parlamentul României. În momentul finalizării procesului legislativ, Ministerul Finanţelor Publice va comunica opiniei publice data de la care decizia va putea fi aplicată.
'Un prag mai ridicat pentru regimul special aplicat întreprinderilor mici constituie o măsură de simplificare, deoarece poate reduce în mod semnificativ obligaţiile în materie de TVA pentru întreprinderile mici. România se aşteaptă ca măsura să reducă obligaţiile în materie de TVA în cazul mai multor întreprinderi mici. De asemenea, acest regim ar trebui să degreveze administraţia fiscală de sarcina de a monitoriza colectarea unui volum redus de venituri de la un număr mare de întreprinderi mici', se arată în decizia publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.