Schimbare în fruntea clasamentului celor mai bogați oameni din China

 •  Economie
407 afişări

Wang Jianlin, proprietarul conglomeratului Wanda, a pierdut titlul de cel mai bogat om din China în favoarea lui Xu Jiayin, proprietarul dezvoltatorului imobiliar China Evergrande Group, potrivit clasamentului publicat joi de publicația Hurun Report, care arată o nouă creștere a numărului de miliardari în cea de-a doua economie a lumii, informează AFP.

65a2cccf-1399-4464-beb1-f7ddbcc2ba6e

Xu Jiayin est cel mai bogat om din China, cu o avere de 43 de miliarde de dolari, o creștere de aproximativ 30 de miliarde de dolari comparativ cu ediția de anul trecut, după ce acțiunile dezvoltatorului imobiliar Evergrande Group au crescut cu peste 450% în acest an. În schimb, Wang Jianlin a căzut până pe locul cinci, după ce averea sa a scăzut cu 28% în cursul ultimului an, până la 23 de miliarde de dolari, potrivit Hurun Report.

Pe poziția secundă în ediția din acest an a clasamentului celor mai bogați oameni din China se situează Pony Ma Huateng, fondatorul gigantului din domeniul internetului Tencent, operatorul popularului serviciu de mesagerie WeChat, cu o avere de 37 miliarde de dolari, în creștere cu 52% comparativ cu precedenta ediție. Urmează în ordine, Jack Ma, fondatorul grupului de comerț electronic Alibaba, cu o avere de 30 de miliarde de dolari și Yang Huiyan, cel mai mare acționar al dezvoltatorului imobiliar Country Garden, a cărui avere s-a triplat până la 24 miliarde de dolari.

În total, China are în prezent 647 de miliardari în dolari, cu 53 mai mulți decât anul trecut, potrivit Hurun Report. În plus, 2.130 de chinezi au o avere de cel puțin 300 de milioane de dolari, un număr care s-a dublat în cinci ani, iar avuția lor combinată a ajuns la 2.600 miliarde de dolari, adică echivalentul Produsului Intern Brut al Marii Britanii, a cincea economie mondială. Aproximativ 10% din din chinezii care posedă o avere de cel puțin 300 milioane de dolari sunt membrii ai adunărilor parlamentare ale regimului și trei sunt delegați la cel de al XIX Congres al Partidului Comunist care va începe săptămâna următoare.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Economie

Cele mai citite din Economie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe