Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Târgu Mureş, 9 oct /Agerpres/ - Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, a declarat luni, în cadrul dezbaterii Start-Up Nation First "Sun" Summit 2017, organizată de Universitatea "Petru Maior" Târgu Mureş, că aproximativ 10.500 de planuri de afaceri vor intra în finanţare, din cele aproape 20.000 depuse, şi că acum există undă verde şi pentru finanţare pe fonduri europene.

"Au fost verificate până acum în jur de 8.000 de planuri de afaceri. Ne dorim să terminăm verificarea şi semnarea tuturor acordurilor acum că avem undă verde şi pe fondurile europene, în maximum două săptămâni. Cred că până undeva la 10.500 vor intra în finanţare, după care se va epuiza bugetul. Nu o să mai mergem cu verificări până la 20.000, că nu are niciun sens. În clipa în care se epuizează bugetul o să vedem pe parcurs dacă există firme care au renunţat ori nu mai vor să continue dintr-un motiv sau altul, atunci ne vom asigura că următorii de pe listă vor intra. Dar lucrul acesta trebuie să se realizeze în următoarele două săptămâni', a arătat Laufer.

Ministrul a spus că pentru a avea bază legală şi pentru a încheia toată această perioadă de contractare era necesar să fie aprobate proiectele pe fondurile europene, fapt ce s-a şi îndeplinit de curând.

"Noi am depus toate eforturile din ultimele 4-5 luni ca să finalizăm acest proces în timp util. Le mulţumesc colegilor de la Ministerul Fondurilor Europene şi mai ales doamnei ministru Rovana Plumb, care ne-a susţinut absolut exemplar şi săptămâna aceasta am finalizat totul şi toate proiectele sunt deja aprobate. Ceea ce înseamnă că putem, în următoarele două săptămâni, să îi programăm pe toţi cei care au rămas, pentru a fi contractate şi aceste fonduri. Aceasta era baza legală, mai întâi trebuia să avem ghidurile aprobate ca să putem să contractăm suma de 500 de milioane de lei din fonduri europene. Lucrul acesta se va întâmpla însemnând una-două săptămâni din acest moment şi din clipa în care primim acest aviz pozitiv, începem să ridicăm toate acele clauze suspensive din contract. Deci inclusiv cei care doresc să implementeze cu cerere de plată, în una-două săptămâni, vor fi chemaţi să li se ridice clauza suspensivă. A fost o chestiune de procedură legală ca să putem face acest lucru', a arătat ministrul.

Conform calculelor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, circa 10.500 de planuri de afaceri din cele circa 20.000 vor putea fi finanţate din bugetul alocat anul acesta Programului Start-up Nation România, circa 1,7 miliarde lei, din care 500 milioane de lei fonduri europene.

Start-up Nation România este un program cu finanţare duală, europeană şi naţională, prin care se oferă până la 200.000 de lei (44.000 euro) unor firme nou-înfiinţate, beneficiarii putând fi persoane juridice (societăţi comerciale) care aplică direct în program. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.