COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 oct /Agerpres/ - Românii nu ocupă un loc fruntaş din punct de vedere al educaţiei financiare şi nu ştiu dacă este bine sau nu să "îşi pună ouăle în acelaşi coş", a declarat Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), într-o conferinţă organizată cu ocazia "Săptămâni internaţionale a investitorului".

"România nu ocupă un loc fruntaş din punct de vedere al educaţiei financiare. Românii au "scorat" cel mai jos răspunzând la câteva întrebări simple puse la nivel european. Şi bulgarii sunt deasupra noastră. Românii, la întrebarea "Este sigur să îţi pui toate ouăle în acelaşi coş?" nu au ştiut să răspundă. Asta arată că avem foarte multe de făcut în ceea ce priveşte educaţia financiară. De asemenea, cunoaştem foarte puţine alternative şi aici am avut sprijinul şi implicarea şi ne-am bucurat că am avut alături de noi fonduri de investiţii, de pensii, brokeri, asiguratori, în încercarea de a arăta toate alternativele financiare de investiţie pentru românii care au dorit să participe la aceste evenimente", a spus Anghel.

Potrivit acestuia, dacă vom avea un grad de educaţie financiară, nu doar piaţa de capital sau piaţa financiară va beneficia, ci întreaga Românie.

"Vom trăi mai bine dacă gradul nostru de educaţie financiară va fi mai ridicat. Din păcate, acest lucru nu se poate realiza decât cu investiţii pe termen lung, practic în mod constant trebuie să plantăm seminţe ca să putem să recoltăm peste 5, 10, 15 ani. Efectele nu se pot obţine mai repede. Pe de altă parte, nici nu avem ce să recoltăm dacă nu plantăm. Acest lucru cred că trebuia făcut în mod constant după 1990. Încercăm să recuperăm acum alături de partenerii noştri", a mai arătat preşedintele BVB.

Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori Bucureşti şi Depozitarul Central organizează, marţi, World Investor Week, o iniţiativă susţinută de Organizaţia Internaţională a Reglementatorilor de Valori Mobiliare.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bărbuţă, editor: Daniel Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.