Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 1 oct /Agerpres/ - Autorităţile nu au intenţia de a egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor în noua Lege a pensiilor, deoarece în România nu există acelaşi standard şi aceeaşi medie de viaţă ca în Uniunea Europeană, unde tendinţa de ieşire la pensie este spre 70 de ani, a declarat, duminică, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, la România TV.

"S-a tot discutat în această perioadă că vrem să intervenim la vârsta de pensionare. Părerea mea este că noi nu avem acelaşi standard de viaţă şi aceeaşi medie de viaţă ca în Uniunea Europeană ca să ne ducem după ei la 67 de ani, chiar tendinţa este spre 70 de ani de ieşire la pensie, şi de egalizat femeile cu bărbaţii. Practic, ajungi să cotizezi toată viaţa şi te mai bucuri de pensie un an sau doi, dacă mai apuci să te bucuri de pensie. Din punctul acesta de vedere, noi nu avem de gând să facem asta. Există o directivă a Uniunii Europene care obligă România ca până în 2030 vârstele de pensionare să fie egalizate la bărbaţi şi la femei, dar mai avem destul de mult până în 2030 şi vom mai vedea ce va mai fi până atunci. Nu ne-am propus să facem şi nici în Programul de Guvernare nu figurează asta", a precizat Vasilescu într-o intervenţie la postul de televiziune.

Întrebată care vor fi categoriile ce vor beneficia de pensionare anticipată în noua Lege a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că în Programul de Guvernare se prevede o scădere cu şase ani a vârstei de pensionare pentru femeile care au peste trei copii. De asemenea, ministrul a anunţat că actualele pensii minime vor trece ca prestaţii sociale în noua lege şi se vor mări de la 520 de lei, la 640 de lei în 2018.

"Noi avem în Programul de Guvernare ca femeile cu peste trei copii să aibă şase ani în minus la pensie. Sigur că, de când am început să comunicăm acest lucru, în spaţiul public au apărut tot felul de idei: nu ar mai fi mai bine să fie un an pentru femeile cu un copil, doi ani pentru femeile cu doi copii, etc. Sunt tot felul de dezbateri pe subiectul respectiv, dar eu vă spun cum va apărea în lege şi cum este în programul nostru de guvernare. Nu vor mai fi acele pensii minime despre care să discutam în legislaţia de pensii, vor trece ca şi prestaţie socială. Ele vor rămâne, chiar se vor mări de anul viitor. Aşa numita acum pensie minimă, care este de 520 de lei, va ajunge la 640 de lei, dar nu va mai fi categorisită ca şi pensie, ci ca o prestaţie socială. Am avut stupefacţia să observăm că, după ce am crescut indemnizaţia socială minimă de la 400 la 520 de lei, sunt foarte mulţi pensionari cu 520 de lei, care au cotizat, care au muncit, şi este clar că va trebui să corectăm sistemul", a explicat Vasilescu.

În opinia acesteia, noua Lege a pensiilor va fi mult mai corectă şi va putea fi şi mai predictibilă pentru Ministerul Finanţelor, dacă nu se mai modifică o perioadă îndelungată de timp, pentru că astfel se va şti anual cât are de pus în contul bugetului de pensii.

"La ora actuală şi mai important decât orice trebuie să facem un calcul financiar pe cele trei variante (ale Legii Pensiilor n.r.), diferenţa este destul mică între ele. Eu cred că aşa cum va arăta Legea pensiilor va fi mult mai corectă. Dacă legea rămâne aşa şi nu se mai modifică o perioadă îndelungată de timp este mult mai predictibil pentru Ministerul de Finanţe, care ştie anual cât are de pus în contul bugetului de pensii, decât odată la trei luni, dacă mai apare o modificare a legii pensiilor şi iarăşi mai trebuie să caute bani în plus, creşte şi deficitul automat şi se creează şi multe dezechilibre. Noi am lucrat cu specialiştii de la Casa Naţională de Pensii şi cu oameni din Ministerul Muncii dar şi din afara sistemului, finanţişti, care la ora actuală fac tot felul de calcule. Este vorba de o altă formulă de calcul pe care noi o vom aplica în această lege", a explicat Olguţa Vasilescu.

Totodată, ministrul Muncii susţine că, până la sfârşitul anului viitor, prin toate măsurile care vor fi luate se va ajunge la o echilibrare a bugetului asigurări sociale.

"Până la sfârşitul anului viitor, prin toate măsurile pe care le vom lua anul acesta şi anul viitor, vom ajunge la o echilibrare a bugetului asigurărilor sociale. Anul trecut a fost un deficit de 15 miliarde de lei. Ca să înţelegem de unde plecăm. Nicio pensie nu va scădea, conform Legii pensiilor. Ce a fost de corectat în partea de pensii speciale s-a cam corectat, în sensul că nu mai pot să depăşească salariul net şi nu se mai actualizează cu salariile aflate în plată. În ceea ce priveşte pensiile, se va respecta programul de guvernare cu creşteri anuale. Această lege se referă la partea de contributivitate. De altfel, Casa Naţională Pensii este în subordinea Ministerului Muncii, iar pentru pensiile militare sunt două case împărţite, una la Ministerul Apărării şi una la Ministerul de Interne, care ar trebui să lucreze pe legislaţia proprie. Aici există o singură referire la pensiile speciale şi aceea că nu se mai pot cumula două pensii speciale sau o pensie specială cu salariul la stat", a adăugat ministrul Muncii.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.