Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 sep /Agerpres/ - România participă cu pavilion naţional la cel mai important eveniment al anului pe plan expoziţional, la nivel european şi mondial din domeniul industriei alimentare, organizat o dată la doi ani, târgul internaţional Anuga - Taste the Future, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Târgul se desfăşoară, anul acesta, în perioada 7-11 octombrie la Köln, Germania.

Participarea companiilor româneşti la această expoziţie este organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în parteneriat cu asociaţiile patronale Romalimenta şi Asociaţia pentru Promovarea Alimentului Românesc -APAR, în cadrul Programului de promovare a exportului, cu finanţare de la bugetul de stat.

'Pregătirile pentru construirea pavilionului şi transportul produselor alimentare la Köln sunt în plină desfăşurare, astfel încât să le putem oferi expozanţilor români platforma unor întâlniri şi discuţii care să le permită semnarea unor contracte valoroase pentru dezvoltarea şi consolidarea poziţiei pe piaţa naţională şi internaţională de profil', a declarat secretarul de stat Sterică Fudulea, coordonator al domeniului comerţ exterior, citat în comunicat.

Ediţia de anul acesta a târgului, desfăşurată sub genericul "Gustă viitorul', ocupă o suprafaţă de 284.000 de metri pătraţi, distribuită pe 10 hale specializate.

România va avea standuri naţionale în secţiunile Meat, Bread&Bakery, Organic, Fine Food, iar în secţiunea Anuga-Drinks firmele româneşti vor avea standuri individuale, finanţate exclusiv de firmele înscrise ca expozanţi independenţi.

Suprafaţa dedicată pavilioanelor româneşti este de 1000 de metri pătraţi, cele 56 de companii de profil, care participă prin Programul de promovare a exportului, pregătind, pentru acest târg, o mare varietate de produse agroalimentare: produse şi preparate din carne, produse de panificaţie şi patiserie, produse lactate, dulciuri, conserve legume/ fructe, fructe deshidratate, fructe congelate, produse apicole bio (lăptişor de matcă, miere), băuturi (sucuri naturale, bere), condimente şi ingrediente utilizate în industria alimentară etc, care deja au plecat,în camioane,spre destinaţie.

Ediţia anterioară a târgului, ce a avut loc în anul 2015, a atras peste 155.000 de vizitatori din peste 200 de ţări, numărul expozanţilor ajungând la 6.777. Manifestarea expoziţională Anuga ţi-a deschis prima oară porţile cu mai bine de 60 ani în urmă, devenind, în timp, cel mai important târg european, punctul de referinţă pentru industria alimentară din întreaga lume şi, totodată, evenimentul care dă tonul în ceea ce priveşte tendinţele din sectorul alimentar la nivel mondial. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Mariana Nica)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.